Am vizitat țara aflată la cea mai mare altitudine din lume
Am încheiat prima corespondență cu secvența când ne aflam în trenul ce ne-a dus de la Astana la Almaty, oraș cunoscut pe vremea sovieticilor cu numele Alma Ata. De fapt, așezarea Almatau – muntele merilor – vestită pentru merele gigante, soiul „Aport”, fusese distrusă de Tamerlan în secolul al XIV-lea, ca, peste patru secole, să fie ocupată de armata țaristă, întemeind aici fortul Werny, adică fortul credincios. Dacă Astana este un oraș nou, răsărit după 1991, Almaty poarta aerul cosmopolit rusesc din secolul XX. Orașul are multe locuri și monumente demne de vizitat, în prim-plan situându-se impunătoarea catedrală Senkov, cu hramul Înălțarea Domnului, construită numai din lemn, o bijuterie de sfânt locaș situat într-un foarte îngrijit parc, al celor 28 de soldați de gardă ai generalului Panfilov, căzuți la datorie în luptele de apărare a Moscovei în cel de-al doilea război mondial.
În Piața republicii, în afara fostului palat prezidențial, actualul președinte având reședința în Astana, mai sunt câteva clădiri impunătoare, foste sedii de ministere, precum și o coloană înaltă ce-l poartă în vârful ei pe luptătorul scit, Altyn Adam, omul de aur, găsit într-un mormânt din Esyk, nu departe de Almaty. A fost îngropat cu calul său, fiind îmbrăcat într-un costum de luptă cu armură, coif și sabie, în total cu 3000 de piese din aur. Mormântul a fost descoperit de arheologii ruși prin anii 60. A atras atenția o casă din lemn, acoperită cu pământ, ce arată ca o movilă. Acest tip de morminte se găsesc în multe locuri din Kazakhstan. Ne-a impresionat și Piața Astana, în ziua vizitei noastre fiind ocupată cu o expoziție de Old timers. Piața respectivă este mărginită de frumoase clădiri; mai cuprinde un parc cu fântâni arteziene. Există o abundență de piețe, care dau o notă specifică orașului. Piața verde este și ea impresionantă, în împrejurimi aflându-se o hală enormă plină cu bunătăți alimentare și marea moschee a orașului.
Am încheiat vizita în oraș cu o ascensiune cu funicularul pe înălțimea Kok Tobe. De aici, panorama orașului ți se înfățișează în dimensiuni fantastice. Ne-am fotografiat pe banca pe care întruchipări parcă vii ne trimiteau la cântece ale Beatelsilorm, ce concertau, aveam impresia, numai pentru noi, înconjurați de minunate imagini ale unei naturi vii.
Ziua următoare am vizitat Medosa, stadionul și stațiunea montană, renumită pentru pistele de sky. Cu funicularul am urcat până la 3.200 metri, unde era încă zăpadă. Munții din sudul Almaty și din Kirghistan fac parte din lanțul ce se continuă în China, sub denumirea Munții Thien Schan, pe ale căror înălțimi zăpada este veșnică. În zilele următoare, în drum spre Kirghistan, am vizitat minunata vale Turgen, platoul Assy, cu gravuri săpate în stânci, impresionantul Canyon Scharyn, foarte asemănător cu marele Canyon american. După un drum de munte cu serpentine și defileuri, am trecut în Kirghistan, țară muntoasă în proporție de 95%, aflată la cea mai mare altitudine din lume. Prima escală a fost la lacul biorezervat Issyk Kul. Este lacul care se află, ca și Kirghistanul, la cea mai mare altitudine din lume. Apa sa este ușor sărată.
La extrema de est, am înnoptat în orașul Karakol, punct strategic în care baronul von Kaulbars, în slujba țarului Alexandru II, a întemeiat o garnizoană. Am vizitat moscheea Dungana, a dunganilor moslemi chinezi, care arată mai mult a pagodă, toată fiind construită numai din lemn. Tot din lemn este și frumoasa biserică rusă Sf. Treime. N-am evitat bazarul orașului, el oferind localnicilor, mai ales, o variată ofertă de zarzavaturi și fructe. Ne-a frapat abundența lor, astfel de bogate oferte găsindu-se și de-a lungul șoselelor. Explicația este irigarea și multitudinea de sere, ceea ce la noi s-a ajuns până la demolarea acestor surse de belșug.
Din Karakol, am urmat malul nordic, populat de stațiuni datorită frumoaselor ștranduri nisipoase. Cam la mijlocul lacului am înnoptat într-un resort cu un parc superb, cu un ștrand încă populat la acea vreme, și cu un hotel elegant. A doua zi am vizitat două defileuri, Semionovka și Grigorievka, cu serpentine și serpentine sută la sută Off road, Toyota Grand Cruiser, cu care am circulat tot timpul, arătându-se suverană. La o 
păstrăvărie ne-am delectat cu un grătar de păstrăvi, dar și cu komaz, lapte de măgăriță fermentat, după care, în vale, am vizitat câmpul de petroglife, bolovani pe care erau sculptate diverse animale și oameni.
În drum spre capitala Kirghistanului, Bischkek, am trecut și prin satul roșu, așezare de nemți menoniți, veniți aici din secolul al XVIII-lea. În prezent, aici mai există doar patru familii din cele 900 în anii 80, așa cum ne-a relatat preotul care slujește în biserica din sat, pe care am vizitat-o. O delectare a fost să admirăm Turnul Burana, simbol al Kirghistanului, situat în mijlocul unei foste fortificații din care au rămas numai resturi de ruine, ca și la fostul palat. Nu departe se află și figurile din piatră Balbals, vechi de peste 1500 de ani. Sunt busturile unor locuitori ai acestor meleaguri ce poartă sabie și pocal în mână și o diagonală pe piept.
Capitala Bischkek este un oraș verde, cu străzi late, bine aliniate, cu piețe și clădiri monumentale. Am vizitat Piața Victoriei, dominată de un monument impunător, clădirile operei și teatrului de dramă, ne-am plimbat pe bulevardul Tschuj, prin Piața Alatoo, unde se află plasat Monumentul eroului național Manas. Alte repere ale capitalei, care ne-au atras atenția: casa albă, reședința președintelui statului, Filarmonica, Monumentul țarinei din Alaj, eroina națională care s-a opus invaziei rusești, precum și monumentul celui mai puternic chirchiz, Koshomkul. Ultima zi din programul stabilit să vizităm Kirghistanul, am petrecut-o în Taraz, un fost centru al drumului mătăsii, denumit de sovietici Orașul Frunze, ca după 1991 să se revină la vechea denumire. Impunătoare este Piața prieteniei, împrejmuită însă de clădiri de tip sovietic. În contrast, complexul Karachan, dedicat regelui Karachan, tatăl sfânt sau Aulie Ata, ce cuprinde și mausoleul acestuia (Mausoleul Schonmansur). În preajmă se află ruinele, în stadiu de renovare, ale unei moschei și ale Karavanserei. Ieșim din oraș, dar în apropiere, în drum spre granița cu Uzbekistanul, mai vizităm mausoleul lui Aisha Bibi, iubita lui Karachan, iubire cu sfârșit tragic. Ghida, o doamnă foarte amabilă, ne-a îndreptat apoi spre mausoleul lui Babadzha Chatun, guvernanta Aischei.
Dorim să încheiem această corespondență cu un cuvânt de mulțumire la adresa dragilor noștri însoțitori, ghida Guldana și șoferul Michail, care ne-au condus până la graniță, unde, mai departe, singuri și cu bagajele după noi, am ieșit din Kirghistan, parcurgând, ca și la granița cu Kazakhstanul, fâșia neutră, ca apoi să intrăm în Uzbekistan, unde ne aștepta alt ghid și alt șofer, care ne-au condus la un hotel din Taschkent. Călătoria prin locuri necunoscute continuă…
Corespondență de la Dr. Irina și Radu Dobrescu