Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 octombrie 2020

Am primit la redacție: Starea drumurilor din Stroești ridică nemulțumiri în rândul localnicilor


„Mă numesc Dumitrașcu Ovidiu Ion. Vreau să supun opiniei publice o problemă cu care mă confrunt de ceva timp. .. În localitatea Stroești din județul Vâlcea suntem trei familii care suntem complet izolate de restul localității . Am făcut foarte multe demersuri către autoritățile publice însă problemele au rămas, iar autoritățile nu fac nimic .Este vorba de drumul care face legătura între satul Dianu și Satul Obrocești . Am ajuns să ne aducem în spate toate bunurile necesare traiului zilnic , drumul fiind impracticabil, iar in caz de probleme medicale nicio ambulanță nu poate ajunge până la noi .Mai mult decât atât toate terenurile care sunt deservite de acest drum rămân nemuncite . A fost reparat superficial de către autoritățile locale însă fără niciun studiu de fezabilitate, iar lucrarea a fost făcută de mântuială, drumul stricându-se din nou astfel că foarte multe fonduri au fost risipite . Autoritățile locale știu de această situație, dar nu mișcă niciun deget motivând că nu sunt fonduri . Am făcut diferite memorii atât la Guvernul României cât și la Prefectura Vâlcea . Mi s-a răspuns în prima instanță că drumul este practicabil și se poate circula iar mai apoi după încă câteva memorii mi s-a răspuns ca nu sunt fonduri . Este inadmisibil ca noi , cetățeni ai comunei Stroești plătitori de taxe și impozite în cote proporțional-egale cu fiecare locuitor sa fim considerați cetățeni de rangul doi neputând să beneficiem de un minim de condiții de care se bucură și restul cetățenilor acestei comune. Nu cerem nimic mai mult decât să avem drepturi egale cu restul cetățenilor din comună căci de obligații ne achităm necondiționat ba mai mult am participat de fiecare data la solicitările autoritățile legale făcute în spiritul civic de a încerca să reparăm drumul respectiv . În încheiere îmi exprim speranța că mă veți ajuta în a face public speța semnalată de mine astfel ca și autoritățile locale să manifeste înțelegere și interes a o rezolva”.
Instituția Prefectului a luat act de solicitarea localnicului din Stroești și redăm mai jos o parte din răspunsul primarului Tudor Velcu Istocescu, adresat prefectului de Vâlcea, privind situația semnalată:
„În anul 2014 datorită fenomenelor meteorologice deosebite, comuna Stroești a fost una dintre cele mai afectate localități din județ privind infrastructura rutieră. După fenomenele din luna iunie 2014, așa cum am mai arătat la altă sesizare a domnului Dumitrașcu Ovidiu, am intervenit în ordinea priorităților pentru reabilitarea drumului la care se referă dumnealui, fără a avea sume alocate special balastând drumul în porțiunea care pleacă din satul Dianu până la casa mamei sale. Am fost sprijiniți de beneficiarii Legii 416, dar alături de noi a muncit și dumnealui și vecinul său, acolo fiind doar două locuințe. Chiar în ziua când s-au finalizat parțial lucrările, domnul Dumitrașcu Ovidiu ne-a mulțumit pentru că am intervenit ca drumul să fie practicabil. Drumul leagă satul Dianu de satul Obrocești și cele două familii, de fapt singurele pe acest drum, se găsesc la jumătatea lui. Drumul este din pământ, traversează terenurile cetățenilor și pădurea. Între satel Dianu și Obrocești există drum asfaltat, este adevărat cu un ocol de 8-9 km. În prezent, în porțiunea de drum (Dianu – casele dumnealui) s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de 20-25 m afectând partea carosabilă care este de doar 4 m lățime. La nivelul localității, avem încă trei alunecări de teren pe DC 131 și DC 132 care leagă satul de centru cu satele Dianu și Obrocești. Posibilitățile financiare ale localității noastre nu ne-au permis nici să reabilităm Dc 131 și DC 132 care au izolat parțial satul Dianu (590 locuitori) și Obrocești (286 locuitori). Pentru acest lucru, am transmis de fiecare dată raporturile operative la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea. Sprijin financiar am primit pentru alunecarea de teren de pe DC 132 Stroești – Dianu km 3+100, obiectiv care se află în faza de proiectare. Amintim aici că toate drumurile de interes local din comuna Stroești au fost distruse din nou datorită fenomenelor meteorologice de la sfârșitul anului 2014.
În aceea ce privește alunecarea de teren produsă pe drumul de acces la care se referă domnul Dumitrașcu Ovidiu, sub nicio formă nu avem posibilitatea unei investiții anul acesta și credem în următorii ani de refacere a platformei drumului. Spunem acest lucru având în vedere proiectele de buget multianuale și prioritățile refacerii platformelor de drumuri distruse. Am discutat însă cu domnul Motoi Toma care este vecin cu alunecarea să ne mai cedeze 2-3 m din proprietatea dumnealui pentru a asigura platforma drumului. Dumnealor vor în prezent să reabilităm drumul în continuare de la casa dumnealor și spre satul Obrocești care este în totalitate din pământ…brăzdat de multe izvoare….În concluzie, ar fi nevoie de o investiție complexă…Așteptăm cu mare nerăbdare apariția ghidurilor de accesare a fondurilor nerambursabile pentru reabilitări de drumuri în perioada 2015-2020 sperând că și aceste drumuri pot fi propuse pentru reabilitare și modernizare….”

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Politică și Administrație