„Alegerile locale dau parlamentarii”


• susține liberalul Ion Sandu, primarul din Perișani

2016 vine cu două confruntări puternice: alegerile locale și cele parlamentare. O voce puternic auzită în ultima vreme, care spune lucrurilor pe nume, este cea a primarului Ion Sandu, cel care a declarat, și de această dată, fără perdea, ce opinie are despre confruntările politice: „Alegerea primarilor va fi cea mai cu greutate; va conta. Din punctul meu de vedere, localele dau și parlamentarii. Dacă un primar de la un anumit partid câștigă localitatea are și șanse mai mari să dea parlamentarii. Am făcut o analiză a alegerilor anterioare”.

Liberalul Sandu consideră că ar fi fost mult mai bine să fie comasate alegerile într-una. „În aceeași zi, ar fi fost bine să alegem și președintele CJ și primarii și parlamentarii. S-ar cheltui și mai puțini bani. Cât despre faptul că edilii se aleg dintr-un singur tur, cred că pe edilii în funcție deja îi avantajează. Pleacă cu un avantaj în fața contra candidatului”, a mai precizat, pentru ziarul nostru, edilul Ion Sandu.