Adrian Roman despre ultimul său spectacol la Anton Pann: „De multe ori, m-am simțit ca un dușman al poporului!”


• managerul a lansat mesaje clare asupra viitorului său imediat
În această dimineață de miercuri, la sediul Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea a avut loc o conferință de presă prilejuită de premiera spectacolului – „Un dușman al poporului”, programată duminică 1 iulie, ora 19.00, în Sala Mare.
În fața presei locale, s-au prezentat regizorul Adrian Roman (foto, în centrul imaginii), dar și actorii piesei de la finele săptămânii: Dan Pughineanu în rolul lui Tomas, Andrei Cătălin – Peter, Nicole Burlacu – Katrine, Hovstad – Andrei Brădean, Ana Șușca – Billing, Tavi Costin – Morten Kiil și Alexandru Beteringhe în rolul lui Aslaksen, toți supravegheați tehnic de Vasile Marinoiu.
Evident, despărțirea lui Roman de teatrul vâlcean a pornit cele mai multe întrebări iar acesta nu s-a ferit să vorbească în sentințe: „Pentru mine, această conferință s-ar putea să fie ultima conferință de presă în ipostaza de manager și chiar regizor la acest teatru. Am avut demult în cap acest text („Un dușman al poporului” n.red) spre a-l face ca un spectacol de despărțire de Anton Pann. Nu știu exact de ce mi-a venit în cap această idee, cred că de multe ori, în anumite situații, eu m-am simțit ca un dușman al poporului! E o piesă care vorbește despre niște situații care sunt foarte pertinente și azi. O poveste care se întâmplă într-un orășel care este și stațiune balneară, doi frați, unul medic și altul primar. Primul are ideea de a transforma orașul în stațiune balneară dar fratele său nu respectă proiectul inițial. Doctorul descoperă că apa din acest complex balnear conține bacterii, ceea ce pune sub semnul îndoielii funcționarea acestui complex care susține întregul oraș. Este un adevăr pe care-l descoperă. De aici, apare o luptă mai veche între cei doi frați care sesizează că a face publică această informație va distruge complexul balnear și orașul. Este o luptă între adevăr și interesele politice și economice ale unei localități. Poate fi și o poveste despre perversitatea adevărului pentru că uneori adevărul poate face rău. Nu poate face numai bine… (…) Niciodată adevărul nu este unic. Temele puse de Ibsen în 1882 mi se par deosebit de actuale. (…) Foarte pe scurt, eu sunt, de la 1 mai, interimar al Teatrului Anton Pann. S-a organizat un concurs de management la teatru care este în desfășurare… S-au anunțat, săptămâna trecută, la proba scrisă, evaluarea proiectului de management, s-au înscris trei candidați. Din ceea ce am primit noi, niciunul din cei trei candidați nu a primit o notă care să permită trecerea în ultima etapă a interviului. Am înțeles că unul din ei a și depus o contestație…Ca să fiu cinstit, nu cunosc să vă spun cu precizie cât se poate prelungi mandatul de interimat. El este formulat ca un contract de manager interimar pentru o perioadă de 120 de zile dar până la semnarea unui nou contract de management. Dacă un nou contract de management nu va fi semnat în acest interval care ar trebui să se termine la sfârșitul lunii august, probabil că ori va trebui prelungit interimatul meu, ori al altei persoane ori o nouă perioadă de interimat dacă un nou concurs nu se poate încadra în perioada mea de interimat. Asta pot să spun eu ,în acest moment… Eu nu-mi doresc să fiu manager al Teatrului Anton Pann veșnic! Să fiu depus aici, în foaier… Nu asta îmi doresc! Eu îmi doresc ca o linie artistică a teatrului să poată fi continuată pentru ca actorii să aibă o continuitate în demersul lor artistic. Ei au venit aici ,în principal, pentru un crez artistic, pentru un anumit tip de spectacole care se făceau aici, pentru anumiți regizori care veneau să lucreze la Teatrul Anton Pann. Demersul nostru a fost de a fi un teatru european, dar nu la nivel declarativ, cu spectacole care se jucau, de pildă, într-o seară ,la Râmnicu Vâlcea, la Anton Pann, în aceeași seară, să se fi jucat la Londra, la Apollo. Ne-am dorit să nu fim un teatru de provincie. Suntem un teatru din provincie dar nu de provincie care să facă spectacolașe călduțe, confortabile pentru tot poporul să se amuze… Facem și spectacole d-astea, suntem în repetiții pentru publicul larg cu „Tanța și Costel” după Ion Băieșu. Linia noastră principală este de a ataca texte foarte bune, foarte recente, probleme mai puțin explorate, mai dure, mai tabu din lumea noastră. Acolo este locul unde am atacat și am deschis publicului spectator opțiunea de a vedea și de a judeca situații în care este pusă societatea și omul de azi. Deci nu doar situații de entertainment, să ne distrăm ci și să ne îngândurăm puțin. Să plecăm cu niște gânduri. Cred eu că este una din datoriile sociale ale teatrului. În partea asta, stă zona educativă, evident, indirectă să ne facă martorii unor experiențe limită ale oamenilor din lumea de azi, abordate cu curaj, din punct de vedere actoricesc și regizoral. Asta e linia pe care mi-aș dori că Anton Pann să continue. (…) Trebuie să spun că performanțele pe care le-am făcut noi de-a lungul anilor s-au bazat pe un buget mic, unul din cele mai mici bugete ale vreunui teatru din România. A fost o miză, o încercare și iată că și în acele condiții am reușit să facem performanță! Ne-am fi dorit să avem mai mulți bani la capitolul producție, acesta este un capitol foarte important din care se fac spectacole. Aici, la acest capitol suntem deficitari, în principal…Nu vreau să vorbesc acum de cifre și numere! Eu am o situație comparativă pe care o plimb cu mine de ani de zile a bugetelor teatrelor din România, din autoritatea locală și noi suntem evident în partea de jos. Bugetul nostru de producție este mai mic decât bugetul care include paza, încălzirea și întreținerea acestei clădiri. (…) Nu m-am plâns niciodată de un buget, am încercat întotdeauna să ne facem treaba cu banii care sunt, am înțeles că sunt multe priorități și am încerca să facem lucruri bune cu niște bani ceva mai mulți, pentru că sunt sigur că niște bani în plus s-ar vedea într-o performanță crescută a Teatrului Anton Pann (…) Eu, practic, mi-am dedicat mare parte din viață Teatrului Anton Pann. În acest moment și la o vârstă pe care o am, nu știu exact unde voi merge. Sunt sigur că-mi voi găsi un drum… Spun asta pentru că, până acum, nu m-am gândit decât la Teatrul Anton Pann! La nimic altceva! Nu știu dacă mă voi înscrie la un viitor concurs. Nu exclud nimic dar… probabil, nu mă voi înscrie! Nu este o chestie de orgoliu. Am considerat că, după aproape 19-20 de ani de management la Teatrul Anton Pann, cu rezultatele pe care le-am obținut, anul acesta, a avut loc o evaluare a mea care avea câteva opțiuni. Deci, în funcție de notele pe care eu le primeam, puteam să continui sau nu într-o anumită măsură. Dacă la evaluare, primești o notă peste 9, poți propune un nou proiect de management și poți continua activitatea ta care este apreciată. Dacă primești o notă mai mică, managementul este considerat mediocru…băi băiatule, te crezi tu bun dar poate fi altul și mai bun decât tine! Deci facem concurs că poate găsim alții mai buni decât tine… Considerându-se după atâția ani dar la vârsta mea se pune sub semnul întrebării ceea ce ai făcut, am considerat că poate este cineva mai bun decât mine. Este puțin ciudat că toți membrii comisiei au dat aceeași notă pentru că o notă este o medie a 30 de note, fiecare punct din lucrare se punctează, e foarte greu să dea așa ceva rotund… A fost o unanimitate! Am acceptat această notă și îmi văd de treaba mea… Nici pentru mine nu este satisfăcător răspunsul ăsta!”