ADI Apă Vâlcea, ședință în forță


Recent, s-a derulat o nouă întâlnire a reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Vâlcea, iar lista cu investițiile propuse spre derulare nu a fost deloc scurtă. Primele localități care vor primi fonduri sunt Brezoi și Voineasa. Amintim o parte din localități și investițiile ce le vizează: Horezu – alimentare cu apă (reabilitarea stațiilor), extinderea sistemului de canalizare, în șase localități (Horezu, Măldărești, Păușești, Frâncești, Vaideeni și Tomșani) stația de epurare fiind la Frâncești, Măldărești – investiții pe apă, clorinare, alimentare de la Horezu; Cernișoara – investiții pe canalizare, reabilitare sursă de alimentare cu apă; Tomșani – apă și canalizare; Dăești – extindere distribuție apă; Păușești-Măglași – extindere canalizare; Galicea – extindere canalizare; Budești – extindere rețea canalizare; Valea Mare – investiții pe apă și canalizare; Măciuca – apă și extindere canalizare; Bujoreni – foraje și extindere apă, Voicești – investiți alimentare apă, Ștefănești – investiții de captare și tratare apă, Laloșu – investiții alimentare apă, Băile Govora – apă și canal; Frâncești – un nou sistem de alimentare apă în Genuneni, canalizarea preluată de stația de epurare Băbeni; Pietrari – extindere canalizare.
Per ansamblu, investițiile cu toate cheltuielile necesare se ridică la puțin peste 200 milioane euro.