Accident stupid la Ghioroiu


• trei bărbați au ajuns la spital

Vinerea trecută a fost o zi cu mult ghinion pentru trei bărbați din comuna Ghioroiu. Pe raza satului Știrbești, în timp ce se deplasau spre orașul Bălcești, mașina în care se aflau aceștia a fost implicată într-un accident rutier stupid, dar soldat cu urmări destul de grave. În fapt, șoferul mașinii în care se aflau cei trei bărbați s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, acesta din urmă fiind condus de către un bătrân cu vârsta de 70 de ani și domiciliul în comuna Diculești. În timpul depășirii, bătrânul din Diculești a virat stânga fără să se asigure și a acroșat autoturismul aflat în depășire, proiectându-l în afara părții carosabile.
În urma coliziunii, șoferul autoturismului care depășea a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a sensului de deplasare. Din accident a rezultat rănirea șoferului autoturismului care se afla în depășire, acesta fiind diagnosticat cu TCC cranian şi toracic după ce a fost transportat de urgență la spital. De asemenea, şi ceilalți doi pasageri din acelaşi autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale, aceștia fiind răniți.
Ambii conducători auto au fost verificați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. De asemenea, conform informațiilor oferite de către poliţiştii vâlceni, în această cauză se vor efectua noi cercetări. Șoferul de 70 de ani din comuna Diculești urmează să răspundă pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea procurorului de caz.

Posting....