Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 octombrie 2020

5 iunie: Ziua Mondială a Mediului


Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită de fiecare dată pe 5 iunie, are ca slogan în acest an „Şapte miliarde de vise. O singură planetă. Consumă cu grijă.” (Seven Billion Dreams. One Planet. Consume with Care). Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului este un apel asupra conceptului de consum, pentru crearea unei societăţi în care fiecare are suficiente resurse pentru viaţă, cu respectarea capacităţilor planetei pentru regenerare. Se atrage atenţia astfel asupra unor probleme actuale de mediu, generate de modul în care consumăm resursele planetei, deoarece utilizarea iraţională a resurselor, în special a apei, produselor alimentare şi a energiei devine tot mai alarmantă. Cu acest prilej, Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea  organizează  o serie de activități educative, după cum urmează: 2 iunie: „Ai grijă de mediul tău!” – Lecție deschisă, prezentări și filme documentare la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Rm;  3 iunie: „Eco atelierele copilăriei” – Ateliere de creație-jucării din materiale reciclabile, prezentări de filmulețe cu tematica protecția mediului la Grădinița cu program prelungit nr 2. Ostroveni din Rm. Vâlcea;  4 iunie: „Mediul pe care mi-l doresc!” – Lecție deschisă, prezentări și filme documentare la Școala Gimnazială nr. 9 Anton Pann Rm. Vâlcea;  4 iunie: Lecție deschisă, prezentare materiale video privind importanța protejării mediului la Școala Gimnazială nr. 9 „Anton Pann” Rm. Vâlcea; 4 iunie: Prezentare power-point privind starea mediului în județul Vâlcea și discuții pe teme de mediu la Forumul Cultural Vâlcea;  5 iunie: Activitate educativă dedicată Zilei Mondiale a Mediului și participare la lansarea revistei Ecochim la Liceul Tehnologic Oltchim; 5 iunie: Activitate educativă dedicată Zilei Mondiale a Mediului la Colegiul Energetic Rm. Vâlcea; 6 iunie: Prezentare powerpoint, workshop pictură și creație vestimentară din reciclabile la Școala Gimnazială Nr. 9 „Anton Pann” Rm. Vâlcea. Datele ne-au fost furnizate de către Alin Voicescu (foto), director APM Vâlcea.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate