Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 aprilie 2021

Arhive pentru 14 ianuarie 2021

FOTO: Sănătatea în stradă! Al doilea protest în trei zile la Prefectura Vâlcea

Joi, 14 ianuarie 2021, Federația „Solidaritatea Sanitară” a organizat proteste în toată țara, acțiunile desfășurându-se în Piața Victoriei (în intervalul orar 12.00-14.00) și în fața Prefecturilor (în intervalul orar 14.00-15.00). Ieșirea în stradă a venit în completarea „Protestului pentru susținerea respectării drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sănătate”, peste 4.000 de lucrători semnând deja

Rotary Club Râmnicu Vâlcea, acțiune caritabilă la început de an!

Membrii Rotary Club Râmnicu Vâlcea s-au mobilizat, ca de fiecare dată și, în aceste momente grele, au reușit să continue proiectul „Sprijin pentru personalul medical din «linia întâi» și pentru pacienții internați în perioada pandemiei”. Astfel, ei au achiziționat cu ajutorul unor sponsori generoși 90 de seturi de lenjerie și le-au donat către două unități

UAP Vâlcea marchează Ziua Culturii Naționale prin două vernisaje

Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România vă invită în data de 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la vernisajele a două expoziții de grup.Expoziția « #TAG4 », al cărei vernisaj va avea loc la ora 17.00 în Galeria Cozia Pasaj 1, este curatoriată de artiștii Ramona Șlug și Mihai Chițu,

Consiliul Județean Vâlcea mai face o încercare: Guvernul este invitat să cedeze administrarea DN7 D

Un drum național despre a cărei situație jalnică se vorbește de mai bine de un deceniu! Cam așa se poate rezuma, pe extrem de succint spus, situația Drumului Național 7 D, aproape ultimul drum național din țara noastră care încă mai are pământ pe el! Starea «Drumului Loviștei» este extrem de precară pentru ceea ce

2 modele de magneti personalizati potrivit de oferit sefilor

Magneti personalizati cu mesaje pentru sefiAceste idei de cadouri personalizate foarte ieftine si de efect, magnetii personalizati pot fi oferiti atat rudelor, prietenilor, celor din familie, cat si agajatilor, colaboratorilor, colegilor de birou si chiar sefilor. In esenta lor, magnetii personalizati sunt cadouri amuzante si personale, insa acestea pot deveni la fel de bine cadouri profesionale, ideale pentru sefi.Mesajele

Târgul de la Goranu se închide, din nou

Piețe Prest, societatea care în administrare organizarea și funcționarea târgului de la Goranu, vine din nou cu o veste proastă, atât pentru comercianți cât și pentru vâlcenii amatori de târguieli și chilipiruri – acesta se închide din nou…  Aveți mai jos comunicarea oficială: Având în vedere prevederile art. 12 din anexa nr. 3 a Hotărârii

Cartel ALFA și „Solidaritatea Sanitară” încep protestele

Potrivit unui comunicat oficial de presă, Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA, întrunit luni, 11 ianuarie 2021, în urma analizei situației actuale, a programului de guvernare, a măsurilor luate sau anunțate de actualul guvern, care dezavantajează profund și preponderent categoriile de lucrători reprezentate de confederație, și, mai larg, categoriile cele mai sărace ale cetățenilor, a

Deputatul OTEȘANU susține că asistăm la cea mai mare operaţiune de politizare a învăţământului românesc de după Revoluţie!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că schimbările de directori de şcoli s-au făcut la „repezeală”, pentru asigurarea interimatului, opinând că în vară vor avea loc primele concursuri pentru ocuparea acestor posturi şi că va urmări la acel moment dacă se respectă principiul meritocraţiei.„Am urmărit aceste chestiuni, este vorba de o acţiune care nu a fost