Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 iulie 2020

Arhive pentru mai 2020

Ziua Armei Geniu – 2020

În rândurile următoare vă prezentăm mesajul comandantului Centrului de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici”, colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON, cu prilejul sărbătoririi a 161 de ani de existenţă a Armei Geniu în Armata României:„Pe 31 mai 2020, sărbătorim 161 de ani de la înființarea armei geniu, o armă de sprijin a cărei importanţă a fost

28 mai 2020 – Ziua Eroilor în garnizoana Râmnicu Vâlcea

Potrivit Decretului-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălţării Domnului.În actualul context al crizei generate de pandemia noului coronavirus SARS-CoV-2, nu a fost posibilă organizarea unei ceremonii militare şi religioase aşa cum am fost obişnuiţi în anii trecuţi şi cum tradiţia

Președintele Asociației Învățătorilor pune tunurile pe profesorii universitari: „Au salarii din 5 cifre”

Prin intermediul unei ample scrisori deschise, Viorel Dolha, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România a transmis viziunea asociației pe care o conduce cu privire la presupusele duble standarde care ar exista în privința cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și din mediul universitar.În rândurile de mai jos vă invităm să citiți această amplă scrisoare, redactată

Peste 8 kilometri de rețele noi de gaze naturale, în Călimănești

În prezent, orașul Călimănești dispune de o rețea de distribuție gaze naturale în lungime de 42 km și o rețea de energie electrică în lungime de 49,50 km. Ținând seama de numeroasele solicitări ale cetățenilor orașului Călimănești, precum și de dezvoltarea urbanistică a localității, Primăria a întocmit Proiectul „Extindere rețele gaze naturale și energie electrică

Primarul Ciolacu vrea reabilitarea clădirilor fostelor școli

Edilul Toma Ciolacu (foto) din Stroești vrea să reabiliteze toate clădirile unde câteva au funcționat școli sau grădinițe. Din păcate, pentru acest lucru, mai precis pentru a le da o cu totul altă funcționalitate, este nevoie de avizul Ministerului Educației, iar până a-l obține multe dintre clădiri se degradează. Sunt trei astfel de foste unități

Punte modernă peste pârâul Cheia

Edilul Alexandru Dediu (foto) a demarat procedurile pentru construirea unei punți pietonale peste pârâul Cheia, în satul Valea Cheii. Pentru implementarea punții moderne, au fost demarate procedurile de achiziție, asistență tehnică, execuție. Valoarea investiției se ridică la 900.000 lei, fără TVA. Publicitate

Alte două cazuri de COVID în Vâlcea

Sâmbătă, 30 mai, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României au anunțat creșterea numărului de cazuri confirmate în județul nostru (numărul este calculat de la începutul pandemiei) de la 28 la 30. În ultimele două cazuri este vorba despre o femeie din comuna Șușani (mama medicului din familie din această comună care, de asemenea,

Deputatul Cristian Buican anunță care sunt demersurile liberalilor pentru obţinerea fondurilor europene

Începând cu data de 1 iunie 2020, datorită rezultatelor bune obţinute şi a trendului descendent, România intră în faza a doua a măsurilor de relaxare. Deputatul Cristian Buican susţine că este meritul majorității covârșitoare a românilor care a respectat regulile de conduită sanitară şi le mulţumeşte pe această cale, dar şi datorită modului în care

Veste proastă pentru melomani: a fost reprogramat festivalul de blues de la Brezoi

Organizatorii Open Air Blues Festival Brezoi au decis să amâne cea de-a patra ediție a festivalului de blues, programată inițial pentru perioada 23-26 iulie 2020. Decizia vine ca urmare a impredictibilității evoluției pandemiei de Covid-19 și a deciziilor autorităților în ceea ce privește organizarea de evenimente cu public numeros, ca măsură de limitare a răspândirii

Patru milioane de lei pentru mai multe blocuri din cartierele Centru și Troianu

În baza Contractului de finanţare în valoare de 4.092.547 lei, semnat în cursul anului trecut cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va reabilita termic faţadele mai multor blocuri din zona centrală şi de la intrarea în oraş din zona Troianu. În conformitate cu Ordinul MLPDA nr. 1496/14.05.2020, municipiul va primi

În Ostroveni, se amenajează alei, parcări şi se reabilitează un teren de sport

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, desfăşoară mai multe lucrări de amenajare în vecinătatea Grădiniţei Ostroveni 2. Pe parcursul mai multor zile, au fost realizate asfaltări pe alei şi în parcări – cu folosirea a aproape 400 de tone de asfalt. Tot aici s-au demontat gardurile care prezentau pericol de prăbuşire

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Râmnicu Vâlcea

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 23-29 mai 2020 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Popa Șapcă și Colonie Nuci intersecție cu Caiselor.LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a

În Râmnic, Ziua Copilului aduce primul spectacol post-COVID

Luni, 1 iunie, de la ora 18.00, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea îi invită pe cei mici la Arenele „Traian” pentru musicalul destinat copilor intitulat „Gagagugucucuriguuu”. Acesta va fi pus în scenă de actorii Teatrului Municipal „Ariel”, spectacolul reprezentând o adaptare după povestea „Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă. Numărul spectatorilor la acest eveniment va

Vin banii pentru personalul medical din Vâlcea expus la infectarea cu COVID

În ședința din data de 29 mai 2020, Consiliul Județean a aprobat majorarea bugetului Spitalului Județean de Urgență Vâlcea cu suma totală de 750.000 lei, dar și a bugetului Spitalului de la Mihăești, cu suma de 230.000 lei. Aceste sume alocate de Ministerul Sănătății sunt necesare pentru plata stimulentelor de risc către personalul implicat direct

CJ Vâlcea folosește banii din excedentul bugetar în lupta cu epidemia de coronavirus

Ca o măsură suplimentară care să protejeze populația județului, în ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, din data de 29 mai 2020, președintele Constantin Rădulescu a supus aprobării consilierilor alocarea, din excedentul bugetului local, a sumei de 295.000 lei, în vederea achiziționării de noi echipamente ce urmează a fi folosite în lupta cu pandemia.Suma respectivă

În Vâlcea, jurământul militar s-a depus cu masca pe figură

Vineri, 29 mai 2020, la ora 10.30, pe platoul unității ISU Vâlcea, elevii de la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care se află în stagiu de practică la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, au depus Jurământul Militar. În această zi, s-au desfășurat astfel de

„Eroii ne-au arătat ce este cu adevărat important pentru devenirea noastră ca nație”

Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului nu putea trece neobservată pentru oficialitățile județului nostru. Chiar dacă măsurile de siguranță impuse de pandemia de Coronavirus nu au permis desfășuarea unor evenimente de înaltă ținută precum cele care s-au organizat în anii anteriori, oficialitățile nu au ignorat semnificația acestei zile și au mers la cimitirele din județ în

Guvernul trimite comunicate de presă la ora 03.33! Să mai spună cineva că nu se muncește la Palatul Victoria!

Vineri, 29 mai 2020, ora 03.33: o dimineață liniștită, numai bună pentru consultat cele mai proaspete știri ale Americii de Nord privitoare la valul de Coronavirus care va lovi (sau nu) planeta peste vreo jumătate de an.Când, ce să vezi, e-mail de la Guvern… Guvernul ăsta de aici, de pe Calea Victoriei. Nu știm dacă

Articole anterioare › ›