Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2019

Arhive pentru 10 octombrie 2019

Guvernul Dăncilă a picat

Opoziția a strâns 238 de voturi pentru demiterea Guvernului Dăncilă, depășind cu cinci numărul minim necesar pentru adoptarea moțiunii de cenzură. Din cei 464 de parlamentari români, 399 au fost prezenți la vot. Au votat 245 dintre aceștia, cunoscut fiind faptul că reprezentanții Puterii au preferat să se abțină de la vot, cu unele mici

În acest final de săptămână, 11 octombrie 2019 – 507 ani de la prima atestare documentară a Costeștiului

Într-un document datat în 11 octombrie 1512, Neagoe Basarab voevod întăreşte lui Barbu Craiovescu ban, ctitorul Bistriţei ocină la Târsa, deal ce astăzi aparţine satului Pietreni, situat în partea de vest a acestuia, spre Bistriţa, luată în schimb pentru satul Slătioara. Tot în acest document apare ca martor popa Frâncu din Costeşti. Deci, la această

RoStire

PSD ţine la sertar medicamentele inovative destinate în special tratamentului bolnavilor de cancer, HIV şi diabet Antoneta Ioniţă, deputat PNL Publicitate

În Superligă, Poate câștiga Minerul Costești campionatul fără nici o înfrângere?

• ortacii defilează și nimeni altcineva din județ nu pare capabil să-i oprească din drumul către o performanță istorică După o nouă victorie categorică, 4-0 cu Oltul Drăgoești (goluri Mihalcea -2, Băltățeanu și Preda) ortacii au punctaj maxim în Superligă dominând de o manieră categorică dar și previzibilă actuala ediție a campionatului unde numai Cozia

Pentru internatul și cantina de la „Mircea cel Bătrân”, Licitația pentru reabilitarea termică

La finele acestei luni, mai precis în data de 28 octombrie, are loc licitația privind execuția de lucrări în cadrul proiectului „REABILI­TARE TERMICĂ INTERNAT ȘI CANTINĂ LA COLEGIUL NAȚIONAL MIRCEA CEL BĂTRÂN”. Trebuie precizat că investiția este scoasă la licitație a treia oară, după ce, la termenele anterioare, nu s-au prezentat firme de construcții. Valoarea

Dacă demersurile primarului Sărdărescu la Ministerul Turismului se concretizează, Horezu poate deveni staţiune turistică de interes naţional!

De mai multă vreme, administrația condusă de Nicolae Sărdărescu a făcut demersuri pentru transformarea orașului Horezu din staţiune turistică de interes local în staţiune turistică de interes naţional. Mare avantaj ar fi că administrația locală va putea accesa fonduri europene mult mari ca valoare, pe diverse axe de finanțare. „Sperăm să se întâmple acest lucru

Săptămâna viitoare vine cu banii pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 16 octombrie 2019 va demara Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2019: „Reamintim că în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, statele membre pot face plăți

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea demarează Selecţia comercianţilor pentru Târgul „Deecembrie Magic”

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va organiza în perioada 1 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, în Scuarul Mircea cel Bătrân, o nouă ediţie a Târgului ”Decembrie Magic”, în cadrul căruia se vor putea comercializa produse specifice sărbătorilor de iarnă în 28 de chioşcuri din lemn puse la dispoziţie de administraţia locală. Procedura de selecţie a

Modificări la „Prima casă”

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a aprobat propunerea legislativă pentru modificarea OUG 60/2009. Raportul comisiei la acest proiect a fost aprobat cu 14 voturi „pentru” şi o abţinere şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional. „Actul normativ prevede introducerea pragului de venit pentru beneficiarii programului, astfel că, la