Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

23 august 2019

Arhive pentru 25 iunie 2018

Trafic blocat pe sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești

Advertisements În această după-amiază de luni, 25 iunie, șoferii care au de parcurs drumul dintre Râmnicu Vâlcea și Pitești au nevoie de nervi de oțel. Asta pentru că un tir care s-a răsturnat în șanț pe raza comunei Budești a dat peste cap întreaga circulație. Din informațiile noastre, se circulă foarte greu pe sensul Râmnicu

Ediţia 2018 a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, la final: „Curierul de Vâlcea”, gata de război!

Advertisements Cea de-a 15-a ediţie a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict s-a desfăşurat, în perioada 18-22 iunie, în garnizoanele Constanţa, Mangalia și Babadag, iar sâmbătă, 23 iunie, a avut loc și ceremonia de închidere pe dana 0 a Portului Militar Constanța. Cursul a fost organizat de Direcţia informare şi relaţii publice

Titlurile de stat, un instrument clasic şi sigur de economisire

Advertisements Deputatul Daniela Oteșanu (foto) susține că emisiunea de titluri de stat din cadrul programului „Tezaur”, lansată de Ministerul Finanțelor, reprezintă un instrument clasic şi sigur de economisire pentru persoanele fizice, cu dobândă de 5% şi fără impozit pe acea dobândă. „Diferenţa faţă de dobânzile la depozitele acordate de către bănci este foarte mare, de

Ghinion fatal! Femeie electrocutată în timp ce culegea cireșe

Advertisements Membrii SMURD din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit, în data de 24.06.2018, la ora 17.50, în comuna Tomșani, pentru salvarea unei persoane electrocutate, căzute de la înălțime dintr-un copac. Persoana în cauză, o femeie cu vârsta de 53 ani, se urcase în copac pentru a culege cireșe, acesta fiind amplasat

RoȘtire

Advertisements Sloganul «Promovăm Turismul! Dezvoltăm România!» a prins viață prin inițiativa legislativă «Schi în România», pe care am depus-o alături de mai mulți colegi deputați și care are ca obiectiv dezvoltarea zonelor turistice montane și a infrastructurii, facilitând scoaterea terenurilor din fondul forestier și agricol aflate în acele zone și susținerea investitorilor. Inițiativa se află

Absolvenții claselor a XII-a, în febra Bac-ului

Advertisements Astăzi, absolvenții claselor a XII-a au susținut prima probă scrisă din cadrul Bacalaureatului, cea la Limba și Literatura Română. Astfel, după ce absolvenții claselor a VIII-a au terminat cu emoțiile, a venit rândul ca tinerii de clasa a XII-a să intre-n febra testărilor. Elevii de la profilul real au avut de analizat poeziile lui

Atenție la pesta porcină africană!

Advertisements Prezent la ședința Colegiului Prefectural de ieri, directorul adjunct al Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, Cristian Cumpănășoiu (foto), pe lângă prezentarea activității instituției pe care o coordonează, a ținut să tragă și un semnal de alarmă în ceea ce privește răspândirea cu rapiditate a pestei porcine africane. Potrivit adjunctului DSVSA Vâlcea, boala

Fântânile din Vaideeni, în vizorul Sanepidului

Advertisements Angajații Direcției de Sănătate Publică Vâlcea se află în comuna Vaideeni unde verifică potabilitatea apei din fântâni. După inundațiile de zilele trecute, când au fost afectate în Vaideeni mai multe obiective, prefectul județului, Florian Marin, a solicitat reprezentanților DSP Vâlcea luarea măsurilor privind calitatea apei din fântâni. Astfel, ieri, două echipe ale Sanepidului se

Ziua Drapelului Național, marcată în Râmnic

Advertisements Mâine, de la ora 10.00, va avea loc ceremonia organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național, pe platoul Instituției Prefectului. După întâlnirea conducerii Garnizoanei Râmnicu Vâlcea cu oficialitățile locale, va urma salutul Drapelului de luptă de către comandantul Garnizoanei și de către prefectul județului. Se va discuta despre semnificația zilei și se va înălța

Siguranța elevilor în școli, în atenția prefectului de Vâlcea

Advertisements Siguranța elevilor în unitățile școlare din județ este și va fi o prioritate și în noul an școlar 2018-2019. Zilele trecute, prefectul județului, Florian Marin (foto), a avut o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor implicate în asigurarea procesului educațional, pe latura siguranței elevilor: Consiliul Județean Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, Inspectoratul Școlar Vâlcea, Jandarmeria

Taberele vâlcene funcționează la capacitate maximă

Advertisements Și anul acesta, taberele Direcției Județene de Sport și Tineret Vâlcea așteaptă persoane din toată țara. Deja sunt rezervări făcute. Potrivit declarației directorului instituției, Bogdan Marinescu, cele trei tabere funcționează la capacitate maximă, respectiv 100 locuri la Centrul de agrement Cozia, 100 la cel din Căciulata și 100 la unitatea din Brădișor. Cele mai

Directoarea Alina Vețeleanu, alături de absolvenții de-a XII-a

Advertisements Absolvenții claselor a XII-a au intrat în febra și emoțiile „examenului maturității”, iar alături de ei nu se află doar familiile, ci și cadrele didactice. După ce subprefectul județului, Aurora Gherghina, a transmis un mesaj de încurajare către toți tinerii ce participă zilele acestea la Bacalaureat, și directorul Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”,