Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 august 2019

2 ani de la învestirea prefectului Florian Marin


Advertisements

Vineri, 19 aprilie, s-au împlinit doi ani de când în fruntea județului a fost numit ca reprezentant al Guvernului în teritoriu Florian Marin. Poate ca și mulți dintre prefecții județului, Florian Marin a trecut, în acești doi ani prin tot felul de evenimente, bune și mai puțin plăcute. Redăm, mai jos, mesajul prefectului de Vâlcea la împlinirea a doi ani de la învestire:
„Se împlinesc astăzi 2 ani de la momentul în care am fost învestit, prin Hotărâre a Guvernului României, ca prefect al județului Vâlcea. Privind retrospectiv pot afirma că a fost o perioadă cu destule lucruri bune, dar și cu momente grele, în care unele activități poate că ar fi putut să fie materializate mult mai bine. Cu certitudine însă pot afirma, fără să greșesc, că m-am străduit ca în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, dumneavoastră, cetățenii acestui județ, să fiți în prim planul activității instituției, pe care vremelnic o conduc.
Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului Vâlcea, fără de care nu aș fi putut realiza nimic, cu precădere doamnei subprefect Aurora Gherghina, alături de care am asigurat și asigur managementul instituției. Se cuvine, de asemenea, să adresez mulțumiri administrației județului și a municipiului, în mod special președintelui Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu și primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia Gutău precum și edililor și conducătorilor instituțiilor, pentru foarte buna colaborare instituțională din acești ani, cu speranța și dorința de păstrare, pe aceleași coordonate și în viitor.
Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc presei vâlcene, pentru reflectarea cu obiectivitate a plusurilor și a minusurilor din activitatea mea și a instituției.
Tuturor, pentru tot și toate: VĂ MULTUMESC!”

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate