141 de angajatori cu oferte de joburi vacante


În prezent, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, sunt înregistrați ca oferind joburi vacante 141 de angajatori din diverse domenii. În cazul persoanelor cu studii superioare, unde numărul locurilor de muncă este mult redus, este nevoie de: secretară notariat, medic primar la Căminul de persoane vârstnice din Râmnicu Vâlcea, psiholog, asistent social, inginer industria alimentară, personal în administrația publică locală. La mare căutare sunt muncitorii necalificați, șoferii, dulgherii, personal în alimentație publică, turism, confecționeri textile, încărcători-descărcători marfă etc. Mai multe amănunte se pot obține la sediul AJOFM Vâlcea.