13 MINUTE! Atât a avut Dacia «gaz» în meciul cu Vâlcea


În urmă cu puțin timp, în Sala „Gheorghe Barițiu” din municipiul Turda (județul Cluj) s-a încheiat partida dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Dacia Mioveni. Meciul a contat pentru etapa a XX-a din Liga Florilor de handbal feminin. Așa cum anticipam, echipa Primăriei Râmnicului a fructificat prima șansă cu care pornea pentru obținea victoriei în partida contra nou-promovatei din județul Argeș. Formația noastră nu avea voie să comită greșeli în fața acestui adversar, în contextul în care, nu mai departe de sâmbăta trecută, pe 1 mai, pierduse în derby-ul cu Minaur Baia Mare.
Revenind la jocul de astăzi, trebuie spus că Dacia s-a «încăpățânat» să încerce o «rezistență» în fața Vâlcii, în debutul partidei. A condus chiar și la două-trei goluri, iar primele zece minute s-au dovedit neașteptat de dificile pentru elevele lui Florentin Pera. Dacia a rămas însă repede fără «gaz», iar Vâlcea a restabilit egalitatea în minutul 13. Din acel moment a urmat un meci de «unu solist» cu SCM la timonă. La pauză, echipa noastră avea deja un avantaj de patru goluri, scor 18-14.
În partea secundă, SCM a continuat ritmul bun, chiar dacă a marcat de mai puține ori. Apărarea a funcționat însă foarte bine, iar Dacia a găsit cu greu drumul spre gol (de aici și doar cele șase goluri marcate în repriza secundă de echipa argeșeană). Cu victoria deja asigurată de prin minutul 45, Florentin Pera a oferit minute bune de joc handbalistelor tinere, aflate în plin proces de acomodare cu rigorile primului eșalon valoric. Partida s-a încheiat cu o victorie cât se poate de concludentă a echipei noastre, la o diferență de 12 goluri, scor 32-20.
În urma acestei victorii, SCM Râmnicu Vâlcea rămâne pe poziția a treia a clasamentului Ligii Florilor, având 45 de puncte după 18 partide disputate. Poziția secundă este ocupată chiar de echipa care s-a impus sâmbăta trecută în fața formației Primăriei Râmnicu Vâlcea, Minaur. Gruparea din județul Maramureș are 52 de puncte, dar după 19 partide disputate. Pe prima poziție a clasamentului se află CSM București, echipa Primăriei Capitalei având 52 de puncte strânse în 18 meciuri în care a evoluat. În această după-amiază, de la ora 18.30, tot în etapa a XX-a, SCM București are meci contra concitadinei Rapid.

Mâine, meci cu Gloria

Vineri, 7 mai 2021, cu începere de la ora 18.30, SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni Gloria Bistrița-Năsăud, în ultimul meci al etapei a XXI-a. Partida este programată în Sala „Horia Demian” din municipiul Cluj-Napoca și va transmisă în direct pe TVR 1. Echipa noastră ar trebui, dacă se respectă «calculele hârtiei», să se impună și în acest joc. Echipa bistrițeană a început sezonul ca fiind una dintre pretendentele la medalii, dar are «emoții» chiar pentru a prinde locul cinci, ultimul care asigură prezența în viitoarea ediției a cupelor europene. În acest moment, Gloria ocupă poziția a șaptea, cu 30 de puncte după 18 jocuri disputate.
Sursă foto: Dan Lixandru