Week-end-ul trecut, boxul și luptele și-au mutat capitala la Vâlcea
• peste 100 de concurenţi s-au întrecut pentru cupele şi medaliile puse în joc
Zilele de 28 şi 29 martie au venit cu două evenimente foarte importante pentru viaţa sportivă din judeţul nostru. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în parteneriat cu CS Chimia Râmnicu Vâlcea şi CSŞ Râmnicu Vâlcea au organizat două competiţii de anvergură naţională, onorate cu prezenţa de numeroşi sportivi din întreaga ţară. La prima dintre acestea, cea de lupte greco-romane, au fost prezenţi aproximativ 100 de concurenţi, legitimaţi la cluburi sportive din Bucureşti şi judeţe precum Braşov, Călăraşi, Giurgiu, Gorj, Satu Mare şi, evident, Vâlcea. La întrecerea dedicată boxului, pugiliştii prezenţi la eveniment au disputat 25 de meciuri, sportivii vâlceni remarcându-se prin adjudecarea unui loc pe podium.
„DJST Vâlcea a asigurat premierea pentru aceste două evenimente, oferindu-le ocupanţilor primelor trei locuri diplome, medalii, cupe şi tricouri prin reprezentantul său expert – Ioan Dumbrăvescu. Nu au fost uitaţi nici profesorii şi antrenorii cărora le-a fost recunoscută munca. În acest caz, de la Vâlcea este vorba de Cornel Lupu, antrenor la Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea – Secţia Lupte şi Marius Băluţă, antrenor Clubul Sportiv Şcolar – Secţia Box. Le mulţumim tuturor sportivilor pentru implicarea, participarea şi eleganţa de care au dat dovadă, în timpul competiţiilor”, se arată în comunicatul emis de către Biroul de presă al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea.