Voluntarii se formează la Europe Direct


Așa după cum vă anunțam în edițiile precedente ale cotidianului nostru, până pe data de 9 martie, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea se desfășoară cursuri de pregătire formală și profesională a voluntarilor care activează în cadrul Centrului Europe Direct Vâlcea. Aceste cursuri se desfășoară în Sala „Al treilea spațiu” de la primul etaj al bibliotecii județene.

Cursuri speciale pentru voluntarii mici

În ediția de astăzi, revenim cu informații pe marginea acestui subiect și vă prezentăm noutățile transmise de către organizatorii cursurilor de pregătire.
„Pentru mulți dintre tinerii vâlceni, Centrul ED înseamnă mai mult decât informare europeană. În ultimii ani, a de­venit un centru de educație non-formală, cu clare beneficii pentru formarea lor personală și profesională. Ca în fiecare an, echipa de management a Centrului pregătește voluntarilor săi mici cursuri de dezvoltare personală, intitulate, generic «Dialoguri»”, se arată în materialul de presă.
Iar prima întâlnire specială pentru voluntarii centrului s-a desfășurat tocmai ieri, 7 martie. Aceasta a fost programată în dublă sesiune, cu începere de la ora 10.00 (pentru voluntarii care învață la școală după-amiaza), respectiv ora 14.00 (pentru voluntarii care sunt la școala dimineața). Tema propusă a fost una de mare actualitate, aceasta fiind intitulată „comunicarea nonverbală”. Invitată a fost Ana-Maria Voican, care a făcut o pasiune pentru comunicarea nonverbală, psihologie şi inteligenţă emoţională. „Una dintre cele mai mari realizări ale domniei sale este publicarea cărţii «Comunicarea nonverbală», lansată la Târgul Internaţional «Gaudeamus» din Bucureşti, pe 19 noiembrie 2016. Aceasta este disponibilă şi on-line pe platforma www.ibooksquare.ro”, se arată în descrierea invitatei prezente ieri la Biblioteca Județeană.