Vineri după-amiază: Flacăra vrea să plece neînvinsă de la Sibiu


Aflată la primul sezon petrecut în Liga a III-a de fotbal, Flacăra Horezu a debutat curajos în Seria C a acestui eșalon valoric. Singura echipă care reprezintă județul nostru în fotbalul național a evoluat, la finalul săptămânii trecute, pe teren propriu, contra grupării teleormănene Sporting Roșiori. Deși au jucat în fața unor adversari mai experimentați prin prisma celor câteva sezoane pe care gruparea teleormăneană le-a petrecut în Liga a III-a, horezenii pregătiți de antrenorul-jucător Adi Popa nu s-au făcut deloc de rușine. Ei au obținut un punct, la capătul unui meci încheiat cu scorul de 0-0, pe care însă „olarii” l-ar fi putut câștiga dacă ne raportăm la cele câteva ocazii importante pe care echipa vâlceană le-a avut.
Vineri, 31 august, în cea de-a doua rundă din Liga a III-a, trupa de sub Buila va evolua în deplasare, pe terenul formației sibiene FC Hermannstadt II. Partida este programată cu începere de la ora 18.00 și va aduce față-n față două formații neînvinse în runda inaugurală. Cum spuneam, Flacăra Horezu a remizat pe propriul teren, scor 0-0, cu Sporting Roșiori, în timp ce FC Hermannstadt II a remizat, scor 2-2, pe terenul unei alte formații teleormănene, FCM Alexandria. Partida de la Sibiu se anunță destul de dificilă pentru gruparea horezeană, însă elevii antrenorului Adi Popa au arătat că au valoare și determinare pentru a face față oricărui adversar din Liga a III-a.
Ulterior, în runda a III-a, într-un meci care se va disputa pe 7 sau 8 septembrie (data exactă încă nu s-a stabilit), Flacăra Horezu va reveni în fața proprilor suporteri. Atunci, pe Stadionul „Treapt”, horezenii vor primi vizita ilfovenilor de la Viitorul Domnești.