
Vălimăreanu, scos iar la tablă de liberali!
• PNL-ul nu pierde nici un prilej ca să-și «curenteze» public directorul de la Drumuri
Proiectul de hotărâre privind aprobarea obiectivelor și criteriilor de performanță ale membrilor Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Vâlcea, pe anul 2017, nu a trecut fără scandal de plenul Consiliul Județean. Opoziția liberală a contestat faptul că aceste obiective și criterii sunt trecute la vot aproape de a noua lună a acestui an.
În plus, tot liberalii l-au luat la întrebări pe colegul lor Nicolae Vălimăreanu și pentru nivelul veniturilor preconizat pentru 2018. Conform tradiției, cel care a sărit în ajutorul drumarului șef a fost chiar președintele Constantin Rădulescu. Liderul pesedist a spus că acest proiect nu-i are în vedere pe „ridicătorii de mână din CA”, ci pe cei care se ocupă efectiv de asfaltări chiar și la 40 de grade.