Urban atacă Romprest şi Primăria prin vocea lui Dan Ceauşescu: „Gunoiul din Râmnic nu mai ajunge la Feţeni, ci la Horezu”
Dan Ceauşescu – unul dintre cei mai vocali reprezentanţi ai firmei Urban, care a pierdut acum ceva vreme licitaţia pentru delegarea serviciului de salubrizare în Râmnic, a ieşit ieri la atac cu dovezi scrise. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a prezentat public documente care atestă că Romprest, societatea care şi-a adjudecat licitaţia pentru salubrizare, nu respectă prevederile caietului de sarcini privind acest serviciu local. „În contractul semnat cu Primăria Râmnicului, cei la Romprest aveau stipulat că vor transporta deşeurile reziduale la Depozitul ecologic de la Feţeni. Nu fac deloc aşa! Transportă gunoaiele la staţia de compost de la Râureni, care a devenit, culmea!, staţia de transfer, iar de-acolo le încarcă în containere de mari dimensiuni pe care le duc la Horezu. Practic, toate cele 3600 tone de deşeuri colectate lunar din Râmnic ajung la Horezu, fără a fi sortate”, a transmis Ceauşescu. „Având în vedere că nu se respectă din punct de vedere economic, tehnic şi financiar contractul dintre Primăria Râmnicului şi Romprest, vom face demersurile legale pentru rezilierea acestui contract. Consiliul Local al Râmnicului ar trebui să ia act de aceste nereguli flagrante şi de atentatele la sănătatea populaţiei”, a mai spus Dan Ceauşescu.