
Un tânăr de 22 de ani s-a răsturnat cu mașina lângă lacul Ostroveni
Strada Ostroveni, în zona lacului Ostroveni, este locul unde zeci de tineri se strâng să «socializeze», alții să-și etaleze mașinile, motoarele, «gagicile» sau să tureze și să accelereze necontrolat mașinile. Este posibil ca într-una din variantele acestea să se fi aflat, aseară (15 ian a.c, n.r.) si un tânăr de 22 de ani, din localitatea Budești, care, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. Polițiștii Biroului Rutier au intervenit, iar din verificările efectuate, s-a stabilit că evenimentul rutier, în care a fost implicat, s-a soldat doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.