Un necaz nu vine niciodată singur: După pagubele provocate de zăpadă, Perișaniul, lovit și de ape
DN7D este praf. Iar după ce că acest drum, care face legătura cu județul Argeș, era greu practicabil, ploile de săptămâna trecută l-au distrus complet. În plus, pagubele produse în comuna Perișani sunt mult mai multe.
„Se spune că un necaz nu vine niciodată singur. După ce «ne-am luptat» cu zăpada, am fost loviți și de ape. Avem drumuri sătești afectate serios, rigole colmatate… Am trimis un raport de sinteză celor de la Consiliul Județean, de la Prefectură, cu pagubele produse după căderea ninsorilor abundente și trimit, din nou, unul cu problemele apărute după ploi. Am făcut adrese către reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Craiova, către cei de la Secția Drumuri Naționale Vâlcea. Și cei de la Prefectură sunt așteptați în teren să constate pagubele”, a declarat, pentru ziarul nostru, primarul localității din nordul județului nostru, Ion Sandu (foto).
Precipitațiile abundente de zilele trecute au afectat drumurile sătești din satele Mlăceni, Poiana, Spinu și Perișani, au colmatat rigolele și o parte din carosabilul de pe DC 5 Perișani – Mlăceni, iar partea carosabilă și șanțurile de pe raza satelor Spinu, Pripoare și Poiana au devenit foarte greu de utilizat.