Surprinzătoarea Șirineasa! Trupa lui Mangalagiu a învins echipa de pe locul doi


• etapa a treisprezecea a adus trei puncte prețioase în contul echipei vâlcene
Promovată pentru prima dată în istoria sa la nivelul Ligii a III-a, CS Șirineasa este, de departe, echipa cea mai surprinzătoare din Seria C a întrecerii. Trupa vâlceană câștigă atunci când nu te aștepți, în fața unor adversari puternici, și pierde când ți-e lumea mai dragă, eventual în fața unora dintre cele mai slabe echipe ale seriei.
Vineri după-amiază, pe cochetul stadion din comună, CS Șirineasa a primit vizita uneia dintre cele mai în formă echipe din Seria C, Sporting Roșiori. Trupa din județul Teleorman avusese un parcurs destul de bun în ultimele runde și ajunsese pe poziția a doua a întrecerii. Gruparea oaspete pornea ca favorită în confruntarea de la Șirineasa dat fiind ecartul destul de mare între locurile pe care cele două formații le ocupau înaintea etapei a XIII-a (poziția a doua pentru Sporting, respectiv a douăsprezecea pentru Șirineasa). În plus, ultimele patru runde fuseseră de coșmar pentru echipa vâlceană, care bifase tot atâtea înfrângeri, iar jucătorii lui Gabriel Mangalagiu nu stăteau deloc bine cu moralul.

Leo Săraru a marcat câte un gol pe repriză

Întâlnirea dintre Șirineasa și Roșiori s-a desfășurat, în mare parte, sub semnul echilibrului. Ambele formații au pus defensiva pe primul loc, prioritară fiind evitarea primirii golului. Chiar și așa, încărcătura meciului, determinarea jucătorilor și vremea blândă de toamnă au făcut ca spectatorii prezenți la stadion (în număr de cel puțin 100) să aibă parte de un meci frumos, plăcut „ochiului” de microbist. Leo Săraru, fiul fostului primar al comunei, a fost cel care a marcat singurul gol al primei reprize. Reușita sa, din lovitură liberă, a făcut ca echipa vâlceană să intre la cabine sub adăpostul avantajului minim.
Partea secundă s-a dovedit ceva mai încrâncenată. Oaspeții au tras tare pentru a evita rușinea de a pierde pe terenul unei echipe nou-promovate și au izbutit să marcheze golul egalizator în preajma minutului 75. Doar cinci minute s-au bucurat teleormănenii de rezultatul de egalitate și de perspectiva câștigării unui punct la finalul confruntării de la Șirineasa, căci Leo Săraru a lovit din nou. În urma unei faze destul de confuză petrecută în careul oaspeților, mingea a ricoșat cu noroc spre Leo Săraru, care a reușit să trimită balonul în plasă de la mică distanță față de poartă. Cele două echipe au devenit neașteptat de ofensive în ultimele zece minute ale întâlnirii, însă, deși s-au creat câteva faze importante de gol la ambele porți, niciuna nu a reușit să mai puncteze.

Pas important spre evitarea retrogradării

Meciul s-a încheiat cu victoria celor de la CS Șirineasa, băieții lui Mangalagiu impunându-se cu 2-1 în fața teleormănenilor de la Sporting Roșiori. În urma acestui succes, unul meritat spunem noi după aspectul general al partidei, Șirineasa a făcut un pas important spre evitarea retrogradării. Deși neașteptată, victoria repurtată contra viceliderei Seriei C din Liga a III-a a dus echipa noastră la trei puncte în fața primei echipe de sub „linia” retrogradării. În cazul unui eșec, trupa râmniceană ar fi fost cea care ajungea imediat sub această „linie” virtuală. Cele trei puncte câștigate cu Sporting Roșiori au ajutat Șirineasa să avanseze o poziție în clasament, echipa noastră staționând acum pe locul unsprezece. Interesant de remarcat este faptul că Șirineasa se află la numai trei puncte în urma ocupantei poziției a patra în clasament, Steaua București II, și la șase în spatele celor de la Sporting Roșiori, teleormănenii păstrând poziția secundă în clasament.

Meci greu și runda următoare

Etapa viitoare, în penultimul meci din cadrul turului Seriei C din Liga a III-a, CS Șirineasa va evolua pe terenul echipei dâmbovițene Flacăra Moreni. Înaintea confruntării directe, cele două formații se află la egalitate de puncte, fiecare câte 15, ele fiind despărțite de golaveraj, acesta din urmă fiind favorabil dâmbovițenilor.

Rezultatele etapei a XIII-a

CS Șirineasa – Sporting Roșiori 2-1
FC Voluntari II – Flacăra Moreni 2-1
Atletic Bradu – CS Podari 2-1
Urban Titu – FCM Alexandria 2-0
Concordia Chiajna II – Steaua București II 1-1
CS Mioveni II – CSO Filiași 1-1
CSU Craiova II – FC Aninoasa 1-1
SCM Pitești a stat
În clasamentul Seriei C, primele cinci poziții sunt ocupate de echipele: SCM Pitești – 30p, Sporting Roșiori – 21p, Atletic Bradu – 19p, Steaua București II – 18p și FC Voluntari II – 17p.