Serbarea de sfârșit de an școlar, în condiții decente la Dăești


După cum am mai informat, lucrările la noua sală de sport din comuna Dăești vor fi finalizate cu două luni mai devreme decât termenul oficial. „Investiția va fi gata undeva la jumătatea lunii noiem­brie, acum fiind la un procent de 80 la sută. Se realizează bran­șamentele de la rețeaua de apă, de canalizare și energie termică”, declară primarul George Popolan. Acesta este mulțumit de faptul că, în sfârșit, are unde organiza serbarea de sfârșit de an pentru elevii din comună și nu mai trebuie să-i transporte cu microbuzul.
„În anii trecuți, microbuzul școlar făcea peste 10 curse cu elevii, ceea ce era destul de dificil pentru aceștia. Acum, în 2016, vom organiza serbarea de sfârșit de an într-un cadru adecvat”, mai spune Popolan.