Școala de delicvenți juvenili
Încrederea în școală ca instituție responsabilă de educarea copiilor cred că n-a fost nicicând mai redusă. Pe lângă rezultatele execrabile la diverse teste de competență, sistemul de învățământ ne livrează acum acte de violență de o duritate ieșită din comun. Pur și simplu te sperie. Sala de clasă nu mai e un mediu sigur nici pentru copii și nici pentru profesori. Un elev de 13 ani din Bistrița a venit la școală chitit să-și răpună un coleg din motive rasiale, însă a intervenit profesoara de matematică și un alt elev care au fost înjunghiați. Anchetatorii susțin că minorul nu manifestă remușcări pentru fapta sa, fiind radicalizat prin intermediul rețelelor sociale. La doar o zi distanță aflăm cum un alt elev, de data asta din Argeș, și-a rănit doi colegi cu o macetă, pe fondul unui scandal mai vechi. Ce-i de făcut? Dacă tot nu învățăm carte și avem atâta timp liber, măcar să ne batem de-adevăratelea, își spun cei mici certați cu școala. Se putea și mai rău, anul trecut doi elevi din Timiș au hotărât să-l ucidă pe un al treilea din invidie, motiv pentru care și-au premeditat fapta.
Soluțiile pe care le întrevede acum ministerul sunt apă de ploaie. Degeaba înăsprim controalele la intrarea în școli, dublăm paza și așa mai departe. Copiii se pot întâlni pe terenul de sport sau în afara școlii, în drumul spre casă, răfuiala se poate întâmpla oriunde. Rolul școlii este să le explice ce e bine și ce nu e bine să facă. Că vor exista consecințe nu numai pentru ei, ci și pentru părinți. Să-i convingă. Să vină cu argumente. Să le predea cursuri de legislație. Să facă cursurile interesante. Pe de altă parte, nici părinții cred că nu conștientizează că actele minorilor se răsfrâng asupra lor și suportă ei înșiși rigorile legii.
Nu oricine e în stare să educe un copil, fie ei părinți sau profesori, trebuie metodă, putere de convingere și un nivel intelectual care să le permită găsirea argumentelor necesare. Unii profesori nu sunt în stare nici măcar să facă liniște în timpul orelor, darămite să mai predea. Sunt depășiți de situație. Atunci să se lase de meserie.
E adevărat că spre deosebire de generațiile anterioare, părinții și profesorii sunt lipsiți de anumite mijloace în educație, pe care trebuie să le suplinească cu altele. Pe vremuri, când se terminau argumentele logice sau părintele nu era atât de mobilat ca să le găsească, interveneau argumentele de ordin fizic. Da, se putea face educație și cu cureaua, mulți am trecut prin asta. Acum nu se mai poate, orice puști are în agendă numărul de la protecția copilului și nu s-ar da în lături să-și reclame adultul care îi aplică o corecție. Așadar, mijloacele de care se poate face uz în cumințirea unui copil sunt exclusiv de natură intelectuală, țin de inteligența emoțională sau practică. De aceea este și atât de greu, dar nu imposibil. Ne trebuie doar profesori mai bine pregătiți, și mai bine plătiți, părinți mai conștienți de rolul lor, autorități mai atente la exploatarea vulnerabilităților copiilor prin conținutul de pe rețelele sociale. Și treaba merge. Of, ușor de zis.