
Schimbarea denumirii în „CS Chimia” și magazin de prezentare
• două dintre obiectivele celor de la CS Municipal
Conducerea Clubului Sportiv Municipal rămâne fidelă dorinței de a veni mai aproape de istoria bogată a fotbalului vâlcean și dorește schimbarea numelui actualei formații cu cel al uneia de legendă. Astfel, așa după cum au declarat și în alte rânduri, oficialii formației municipale își doresc ca echipa râmniceană să se intituleze „CS Chimia”. În plus, pentru o mai bună promovare a culorilor și însemnelor clubului, se dorește și înființarea unui magazin de prezentare a echipei. „Ne-am dorit de la început schimbarea denumirii. Să vedem dacă o să fie posibil. De numele Chimia se leagă cea mai frumoasă perioadă a fotbalului vâlcean şi e normal ca toţi iubitorii acestui sport să îşi dorească să revină numele, nu Chimia (…) Este unul dintre planurile noastre, acela de a deschide un magazin cu materiale promoţionale. Magazinul va funcţiona, cel mai probabil, în incinta bazei sportive din Zăvoi, dar şi on-line”, a declarat președintele Bogdan Medrea pentru site-ul oficial al celor de la CS Municipal.