Rețeaua Magazine DIANA se extinde în Râmnicu Vâlcea prin deschiderea magazinului cu numărul 84 – DIANA Matei Basarab


Magazine DIANA continuă să fie aproape de comunitate prin inaugurarea celui de-al 84-lea magazin din rețea, ce a avut loc astăzi, 22 noiembrie, la ora 11:00, în Râmnicu Vâlcea, pe Strada Mihai Viteazul, nr. 66B. Noul magazin este poziționat ideal într-o zonă-reper pentru râmniceni, cunoscută sub numele de „la mese”, oferind locuitorilor acces rapid la produsele de care au nevoie zilnic.

Magazinul DIANA Matei Basarab are o suprafață de peste 120 mp și o sortimentație de peste 3000 de produse atent selectate. Această locație pune la dispoziția clienților produse din carne DIANA, preparate din pește din gama Pescăria Magic, precum și alte articole esențiale pentru coșul zilnic.

Spațiul a fost conceput pentru a asigura o experiență de cumpărături simplă și eficientă, cu raioane bine organizate care includ legume și fructe proaspete, produse de panificație, lactate, băuturi și articole de uz casnic. Fiecare categorie de produse reflectă standardele ridicate de calitate cu care rețeaua de Magazine DIANA și-a obișnuit clienții.

„Ne bucurăm să transformăm prezența noastră în zonă într-una completă, prin deschiderea celui de-al 84-lea magazin DIANA. Clienții vor putea găsi nu doar produsele noastre din carne, ci și o gamă extinsă din toate categoriile necesare pentru nevoile lor zilnice. Este o evoluție firească, prin care ne dorim să sprijinim și mai bine comunitatea locală” a declarat Ramona Mutu, Director Operațional Magazine DIANA.

Magazinul DIANA Matei Basarab vine, de asemenea, în întâmpinarea clienților cu un program extins, adaptat nevoilor locuitorilor din zonă. Noul magazin va fi deschis de luni până duminică, între orele 07:00 – 24:00, oferind astfel mai multă flexibilitate pentru cei care își doresc să își facă achizițiile într-un interval convenabil, indiferent de programul zilnic.

Această inițiativă reflectă dorința rețelei Magazine DIANA de a fi aproape de clienți, printr-un serviciu accesibil, care răspunde diverselor ritmuri și stiluri de viață ale comunității locale.

Despre Magazine DIANA:

Magazine DIANA reprezintă o rețea românească de magazine, cu o tradiție de peste 33 de ani pe piața locală, ce oferă clienților o sortimentație variată pentru a acoperi toate necesitățile de zi cu zi, dar și o gamă extinsă de produse și preparate din carne DIANA. Cu peste 800 de angajați, rețeaua Magazine DIANA cuprinde 84 de magazine în județele: Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș, Olt și Dâmbovița.