Râmnicul rămâne fără două licee!?


• o decizie va fi adoptată mâine, în ședința extraordinară a consiliului local
Mult discutata «reformă» a învățământului tehnic din Râmnicu Vâlcea pare să contureze primele «victime» ale comasării liceelor. Deși nu este încă 100% sigur, se pare că planurile edilului Mircia Gutău de eficientizare a unităților de învățământ din punct de vedere a gestiunii de spații vor lovi liceele tehnologice Oltchim și «Henri Coandă». Legat de acest aspect, primarul municipiului a declarat că „va tăia în carne vie” și că nu va mai permite desfășurarea activităților în licee tehnologice care au un număr redus de elevi, unii dintre aceștia chiar înscriși fictiv la cursuri de seral, „pentru completarea normei”, după cum a mai precizat Gutău.
„În ședința de consiliu local de joi vom lua o decizie. Știu că pe unii îi doare această decizie, dar orice lucru bun doare. Nu voi mai permite ca la anumite școli să fie trecuți elevi fictiv la seral. Municipalitatea nu trebuie să plătească non-stop apă, căldură și altele pentru funcționarea acestor licee. Vom tăia în carne vie când vine vorba de eficientizare. Profesorii de la acele licee să stea liniștiți. Nu își vor pierde locurile de muncă. Doar că îi vor pregăti pe acei elevi la alte unități școlare din oraș”, a declarat ferm edilul Mircia Gutău.

Protest al elevilor și cadrelor didactice la Liceul Tehnologic «Henri Coandă»

Astăzi, în prima parte a zilei, la Liceul Tehnologic «Henri Coandă» elevii și cadrele didactice au organizat, în curtea școlii, un protest ad-hoc. Astfel, ei au anunțat că nu sunt de acord cu închiderea acestei unități școlare. Prezent în zona de nord a Râmnicului, la inaugurarea unor spații de la Colegiul Național «Matei Basarab», Mircia Gutău a dat o replică protestatarilor de la «Henri Coandă», afirmând că elevii au fost scoși la proteste de către cadrele didactice.