Protecţie pentru funcţionarii publici gata de pensionare


Recent, în Parlament, a fost iniţiată o propunere legislativă care prevede interdicţia reducerii posturilor ocupate de funcţionarii publici care mai au trei ani până la pensionare. Propunerea legis­la­tivă pentru modificarea în acest sens a Statutului func­ţionarilor publici prevede că nu pot fi reduse posturile funcţio­narilor publici care au maximum trei ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, au o vechime totală de 10 ani de activitate în oricare autoritate sau instituţie publică şi au obţi­nut la evaluarea perfor­man­ţelor profesionale individuale în ultimii cinci ani calificativul „foarte bine”.
„În caz de disponibilizare în urma reorganizării autorităţilor sau instituţiilor publice, funcţio­narii publici care se apropie de vârsta de pensionare rămân, după o viaţă de muncă, până la pensionare, fără un venit care să le asigure nivelul minim de trai. Ştim, de asemenea, că după vârsta de 55 de ani pe aceşti cetăţeni nu-i mai angajează nici un operator economic”, au moti­vat iniţiatorii necesitatea proiec­tu­lui de lege.