Proiectarea, marea problemă a lucrărilor din centrul orașului


În cadrul ședinței lunii august a Consiliului Local, cinci dintre punctele de pe ordinea de zi au vizat prelungirea contractelor de finanțare pentru lucrările importante care se fac în Râmnicu Vâlcea. Este vorba de: reorganizarea şi amenajarea centrului, reabilitarea podului peste Olt (în zona Maternității), pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu, reabilitarea şi modernizare Ștrandului din Ostroveni și prelungirea bulevardul Tineretului spre nord (între străzile Gib Mihăescu şi Libertăţii).
Una dintre cele mai importante concluzii ale ședinței a fost aceea că lucrările din centrul orașului, care afectează cel mai mult traficul auto și pietonal, vor fi gata tocmai în vara anului viitor. „Nu trece zi să nu discutăm cu dirigintele de șantier și cu constructorul, pentru că s-au făcut multe erori de proiectate. E greu în ritmul acesta!”, a declarat primarul Mircia Gutău.