Probleme de seară în Vaideeni


În cea de-a doua zi a acestei săptămâni, polițiștii au avut iar de furcă pe raza comunei Vaideeni. Un tânăr în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitate, a condus un autoturism, pe DJ 665. În urma verificărilor de rigoare, oamenii legii au stabilit că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Cum a fost pedepsit tânărul?

După ce a fost identificat, oamenii legii l-au pedepsit pe tânărul din Vaideeni. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal. El urmează să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335, alin. 1 din Codul Penal, anume conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.