Primul împrumut de 6.000 lei, la CAR Pensionari


În prima lună din an, 320 de persoane s-au prezentat la ghișeul CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, luând împrumuturi în valoare totală de peste 600.000 lei. A fost realizat și primul împrumut de 6.000 lei. Menționăm că, în Consiliul director al CARP Râmnicu Vâlcea, s-a decis ridicarea ștachetei de la 5.000 la 6.000 lei. Potrivit declarației președintelui unității, Grigore Răban, s-au mai înregistrat: șapte împrumuturi a câte 5.000 lei, șase a câte 4.500 lei, șase a câte 4.000 lei, iar, la polul opus, vorbim de 21 de împrumuturi pentru valori până-n 500 lei. Cel mai mic împrumut a fost pentru 100 lei, urmat de trei a câte 200 lei, unul de 270 lei, șase a câte 400 lei. Oamenii se împrumută pentru a-și achita taxele și impozitele, pentru eliberarea medicamentelor, plata facturilor la utilități etc. S-au realizat 44 de noi-înscrieri și s-au acordat 38 de ajutoare financiare moștenitorilor celor decedați, în valoare de 22.500 lei.