POLIȚIȘTII SE MIRĂ CUM A REUȘIT O TÂNĂRĂ să oprească mașina la semnalele specifice la cât de beată era!
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au informat că, la primele ore ale zilei de marți, 26 septembrie 2023 (era ora 01.04), polițiștii Secției nr. 10 Măciuca au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, care circula la Drumul Național 67 B, pe raza comunei Măciuca. După ce autovehiculul a oprit, oamenii legii au observat că la volanul acestuia se afla o femeie care emana halenă alcoolică. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat-o pe șoferiță ca fiind o tânără în vârstă de 27 de ani, domiciliată în comuna Tetoiu, ea aflându-se, evident, sub influența băuturilor alcoolice.
„Întrucât femeia emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În continuare, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni cu privire la acest incident.
Sursă foto: Arhivă