Poliția pentru protecția animalelor, razii în localitățile din județ


Miercuri, 26 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au desfășurat o acțiune pentru verificarea și promovarea activităților de sterilizare, vaccinare și microcipare a animalelor, în vederea prevenirii abandonului acestora.

În acest context,  polițiștii au verificat 6 locații din localitățile Stoenești, Gușoeni și Livezi, fiind legitimate 6 persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, 1 conform Ordonanței de Urgență nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și 2 pentru prevederile Legii 61/1991 R – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 4.000 lei. Acțiunile de acest tip vor continua pentru a asigura respectarea legislației privind protecția animalelor, contribuind astfel la prevenirea abandonului acestora.