Poliția, în acțiune


Dosar penal pentru un tânăr din Băile Olănești
• acesta conducea o autoutilitară deși nu avea permis corespunzător categoriei
În prima zi a acestei săptă­mâni, în jurul orei 14.00, poliţiştii l-au oprit pentru control în trafic, pe raza comunei Şușani, pe Constantin O, de 22 de ani, cu domiciliul în oraşul Băile Olă­neşti. Acesta a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară, cu ajutorul căreia tracta o re­mor­că. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că tânărul nu deţine per­mis de conducere corespunzător categoriei de autovehicul con­dus, motiv pentru care oamenii legii au întocmit dosar de cer­cetare penală.

Bărbat lovit de un șofer de microbuz neatent
La data de 31 august, în jurul orei 19.25, Ion M., în vârstă de 53 de ani, cu domiciliul în comuna Prundeni, a condus un microbuz pe DN 67 B. După coborârea pasagerilor, în dorinţa de a efectua manevra de întoar­cere, a mers înapoi fără a se asi­gura corespunzător şi l-a acroşat pe Gheorghe R., care abia cobo­râse din microbuz. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatu­lui, care a fost transportat la spital, fiind diag­nosticat cu fractură la gam­bă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, re­zul­tatul fiind negativ, iar Gheorghe R. a fost testat, rezultatul fiind de 0,03 mg/l alcool pur în aerul ex­pi­rat. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii eveni­men­tului rutier.

Fost administrator de bloc, trimis în judecată pentru comiterea faptei de delapidare
Reprezentanții Poliției Județene Vâlcea informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că au fost finalizate cercetările privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare referitor la Alexandru C., de 68 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Cercetările au fost demarate după depunerea în luna august 2010 a unor preşedinţi de asociaţie unor sesizări privind comiterea infracţiunii de delapidare de către acesta, care, în calitate de administrator şi contabil, şi-a însuşit în mod repetat sume de bani încasate de la membrii asociaţiei. Prejudiciul se ridică la aproximativ 200.000 de lei.
În urma materialului probatoriu în cauză, s-a stabilit faptul că aceasta, în calitate de administrator al unei asociaţii de proprietari şi-a însuşit din casierie suma de bani, pentru care expertiza contabilă nu a identificat documente justifica­tive de plată sau documente care să ateste depunerea sumei în contul asociaţiei deschis la bancă, dar şi din suma pentru care nu au fost identificate documente justificative cu privire la necesitatea achiziţiei de materiale sau lucrări şi nici recepţii ale lucrărilor executate sau a materialelor.
După finalizarea cercetărilor, poliţiştii au întocmit referate de terminare a urmăririi penale, propunând trimiterea în judecată a administratorului sub aspectul comiterii infracţiunii de delapi­da­re în formă continuată, pro­pu­nere ce a fost confirmată de că­tre procurorul cauzei.