„Plecăm din țară. E dezastru ce se întâmplă aici”


• au fost replicile mai multor absolvenți de-a XII-a, întrebați ce vor face mai departe în viață

La aflarea rezultatelor de la Bacalaureat, unii tineri s-au bucurat, alții au fost revoltați și au decis să conteste notele obținute. Întrebați însă ce vor face mai departe în viață, câțiva absolvenți de clasa a XII-a erau deciși să plece în străinătate, la studii, dezamăgiți de învățământul românesc. „Plec în Danemarca. Voi face o facultate de psi­hologie, m-am interesat și sunt acceptat deja. Aici, școa­la mai mult te prostește. Teorie la greu și prea puțină prac­tică”, a precizat unul din tineri. „Merg în Anglia, la stu­dii. Ce facem aici e nebunie curată. E dezastru. Să citești tu comentariile la română și să le înveți pe de rost!!??? În loc să te lase să-ți pui tu mintea la contribuție, să inter­pre­tezi tu acțiunea”, a mai precizat un proaspăt absolvent.
Cei rămași în țară își vor îndrepta pașii către fa­cul­tăți de Drept, Actorie, Arte Plastice, Psihologie, Aca­demia de Poliție, ASE etc.