Pentru ca şi proprietarii de locuinţe să beneficieze şi să poată cumpăra case mai mari, Guvernul vrea să modifice programul „Prima casă”


Conform spuselor deputatului Aurel Vlădoiu, Guvernul vrea să modifice programul „Prima casă”, pentru ca şi proprietarii de locuinţe să beneficieze de el şi să poată cumpăra case mai mari, dacă vând proprietatea pe care o deţin în prezent. „Lărgirea cadrului de acces la «Prima casă» este în discuţie la Ministerul Finanţelor şi va fi analizată la sfârşitul lunii februarie în Guvern. Au existat solicitări de la persoane care au achiziţionat o primă casă, doresc să treacă la un apartament, să spunem, de la o garsonieră, de la un apartament cu două camere la un apartament cu trei camere, respectiv cu patru camere, şi atunci nu ar mai fi «Prima casă». Trebuie să găsim şi pentru dumnealor o soluţie, astfel încât cât mai multe persoane să poată aplica”, a declarat Vlădoiu. Deputatul PSD a mai precizat că proprietarii de imobile vor putea lua parte la program în condiţiile în care vând imobilul deţinut.