Pelici este noul antrenor din Zăvoi
• Lincar nu a dorit să preia funcţia de director tehnic şi a plecat de la Vâlcea
Aşa după cum vă anunţam în numărul de ieri al publicaţiei noastre, antrenorul timişorean Alexandru Pelici a fost prezent, zilele acestea, la Râmnicu Vâlcea. Acesta a venit pentru a analiza oferta oficialilor de la CS Municipal, aceea de a prelua echipa pregătită până în acest moment de către tehnicianul bihorean Erik Lincar. Însă, chiar dacă traversează o perioadă nu tocmai fastă în campionat şi are puţine şanse de a mai obţine promovarea, echipa de la poalele dealului Capela trebuie să fi prezentat totuşi mult interes pentru antrenorul timişorean. Spunem asta pentru că, marţi după-amiază, a devenit o certitudine faptul că Alexandru Pelici este noul antrenor al CS Municipal Râmnicu Vâlcea. Din câte se pare, obiectivul acestuia este reprezentat, în primul rând, de calificarea în play-off-ul Seriei Vest, iar apoi de o clasare pe o poziţie cât mai bună între primele şase echipe ale campionatului.
Revenind la situaţia fostului antrenor din Zăvoi, Erik Lincar, trebuie spus că acesta şi-a încheiat acordul pe care îl semnase cu echipa noastră pe cale amiabilă. Ca o dovadă a aprecierii muncii pe care Lincar a depus-o în perioada în care s-a ocupat de pregătirea CSM-ului, oficialii formaţiei i-au propus bihoreanului să ocupe o funcţie în staff. S-a vorbit despre postul de director tehnic, poziţie pe care Lincar o acceptase iniţial (pe parcursul zilelor de duminică şi luni). Ulterior, adică marţi, fostul jucător al Stelei a decis să spună pas ofertei primite şi să renunţe la orice colaborare cu echipa noastră. Din câte se pare, Erik Lincar este interesat doar de cariera de antrenor, el aşteptând acum o nouă provocare din partea altei echipe. Ar mai fi de adăugat faptul că secundul lui Erik Lincar, Fane Nofitovici, şi-a manifestat intenţia de a rămâne la gruparea noastră. În această situaţie, Alexandru Pelici nu va mai fi nevoit să îşi aducă un „ajutor”, Nofitovici urmând să fie mâna sa dreaptă.