Până-n toamna acestui an, Ursescu face 150 de angajări la Centrul de la Seaca
În luna noiembrie, noul investitor al Centrului de la Seaca, Eduard Ursescu, reprezentantul NBC Media Bazzar Corporation SRL, va inaugura investiția propusă, dezvoltarea unui hub comercial, cu produse aduse din zona asiatică. Până la inaugurare, investitorul va face 150 de angajări, fiind vorba despre translatori, vânzători etc. Ursescu va achita chiria, dar și plata utilităților de la Centrul Oltexpo. La prima întâlnire cu investitorul, au mai participat: primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, președintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, directorul Centrului Oltexpo, Mihai Bucura.