
„Pacienţii vâlceni nu mai trebuie să plece în alte judeţe”
• declară managerul Ponoran după ce Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost dotat cu un computer – tomograf
În cursul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean a finalizat procedura de achiziţie a unui computer – tomograf pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă. Sursa de finanţare a fost asigurată din fondurile bugetului judeţului Vâlcea prin Consiliul Judeţean şi Ministerului Sănătăţii, în valoare de 650 mii lei de la fiecare instituţie. „Pentru eliminarea oricăror suspiciuni cu privire la procedura de licitaţie, acesta a fost organizată în sistem on – line, respectiv prin publicarea de către ofertanţi a documentaţiilor în sistemul electronic al achiziţiilor publice, astfel încât nimeni să nu aibă cunoştinţă despre documentele depuse în ofertă”, a declarat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJ, Gheorghe Păsat. Pe de altă parte, managerul Dan Ponoran de la SJU ne-a spus: „S-a rezolvat una dintre problemele noastre stringente. Aşa cum vă mai spuneam, nu poţi practica medicina într-o unitate sanitară care nu are în dotare o asemenea aparatură. Chiar normativele Ministerului Sănătăţii prevăd astfel de dotări ca fiind obligatorii. Începând din acest an, pacienţii internaţi nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze spre alte clinici pentru tomografii, ci vor putea beneficia, gratuit, de serviciile Spitalului Judeţean de Urgenţă. Vom continua să ne concentrăm pe îmbunătăţirea serviciilor medicale în beneficiul pacienţilor”, a declarat Ponoran.