Noul CJ a jurat credință vâlcenilor


Noua echipă de consilieri județeni și-a preluat, ieri dimineață, oficial, atribuțiile de reprezentați ai vâlcenilor pentru mandatul 2024-2028.

Sub „supravegherea” celui mai vârstnic consilier, Ion Stroescu, secondat de Laura Grigorie și Dragoș Sitaru (cei mai tineri consilieri ai județului) cei 32 de aleși au depus jurământul, cu mâna pe Biblie și Constituție.

Ceremonia a fost încheiată cu depunerea jurământului, în calitate de președinte ales al CJ Vâlcea, de Constantin Rădulescu, aflat la al treilea mandat consecutiv.

Următoarea ședință a noilor aleși județeni, când se vor alege și vota și vicepreședinții CJ, se va desfășura joia viitoare, în ultima zi a lunii octombrie.