Mâine, la Pâncota, CSM vrea Trei puncte pentru fotoliul de lider


• echipa noastră se poate instala pe primul loc al Seriei Vest dacă va obţine un rezultat mai bun decât FCM Baia Mare
După rezultatele foarte bune obținute în ultimele runde, când CS Municipal Râmnicu Vâlcea a mers numai din victorie în victorie, fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Alexandru Pelici se pregătesc pentru un test foarte dificil. Cu prilejul etapei a XI-a din Seria Vest, „viperele albastre”, aşa cum sunt numiţi jucătorii vâlceni, vor evolua pe terenul uneia dintre cele mai incomode adversare din campionat, Şoimii Pâncota. Echipa arădeană, pregătită de cunoscutul antrenor Ionuţ Popa a făcut „zile grele” aproape tuturor adversarelor pe care le-a întâlnit până în acest moment în campionat, fiind una dintre cele mai redutabile pe propriul teren. Nu întâmplător, în urmă cu câteva runde, Şoimii Pâncota a prins chiar şi loc pe podiumul Seriei Vest, formaţia din vestul ţării rămânând una dintre pretendentele la supremaţie în Seria Vest. Înaintea acestei runde, CS Municipal ocupă poziția secundă în clasament, cu 21 de puncte acumulate. Șoimii Pâncota se află pe locul opt în ierarhie, având 14 puncte. Ar mai fi de amintit și faptul că echipa noastră poate avansa până pe primul loc al ierarhiei dacă obține un rezultat mai bun decât cel pe care actualul lider, FCM Baia Mare, îl va obține pe terenul argeșenilor de la CS Mioveni.

Marius Staicu – golgeterul Seriei Vest

Chiar dacă nu are unul dintre cele mai prolifice atacuri, CS Municipal se poate mândri cu golgeterul Seriei Vest. Atacantul Marius Staicu a punctat de opt ori pentru echipa noastră și are posibilitatea de a se menține la conducerea topului celor mai buni marcatori dacă va marca și în partida de sâmbătă de la Pâncota. Pe lângă Marius Staicu, alți șase fotbaliști au marcat pentru echipa noastră în primele zece etape trecute deja de la debutul sezonului. Aceștia sunt: Ionuț Stoica, Denis Dumitrașcu, Andrei Neagoe, Marius Tomozei, Dragoș Firțulescu și Albert Voinea.

Programul etapei a XI-a

Sâmbătă, 31 octombrie
Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea
Olimpia Satu Mare – FC Braşov
CS Mioveni – FCM Baia Mare
Universitatea Cluj – FC Caransebeş
Gaz Metan Mediaş – Metalul Reşiţa
Unirea Tărlungeni – FC Bihor Oradea
UTA Bătrâna Doamnă – Chindia Târgovişte
(V. MATEESCU)

Clasamentul Seriei Vest

Loc    Echipă        Golaveraj    Puncte
1.FCM Baia Mare    17-7        21p
2.CSM Râmnicu Vâlcea    14-8        21p
3.Chindia Târgoviște    18-8        20p
4.UTA B.D.Arad        22-11        18p
5.Gaz Metan Mediaș    14-9        16p
6.FC Brașov        13-10        15p
7.Olimpia Satu Mare    14-12        14p
8.Șoimii Pâncota    9-12        14p
9.CS Mioveni        13-11        12p
10.FC Caransebeș    11-19        10p
11.Universitatea Cluj    5-8        10p
12.FC Bihor Oradea    8-18        10p
13.Unirea Tărlungeni    10-19        6p
14.Metalul Reșița    9-25        4p