
Lovin, reconfirmat președinte ALDE Vâlcea
În prezența liderului național Călin Popescu Tăriceanu, joia trecută, în Sala Mare a Consiliului Județean, deputatul Dumitru Lovin a fost reconfirmat în funcția de președinte al ALDE Vâlcea. Cum alianța liberalilor și democraților are acum o structură de conducere monocefală (după „divorțul” dintre Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin), principiul unui singur președinte se aplică și la nivelul județelor. Astfel, ALDE Vâlcea are pentru prima dată un singur președinte, ales prin vot, în persoana deputatului Dumitru Lovin. Conform informațiilor oferite de către oficialii ALDE Vâlcea, la votul de săptămâna trecută au fost prezenți 340 din cei 400 de delegați desemnați din cele 82 de organizații pe care alianța le are la nivelul județului nostru. Cum spuneam, în urma exercitării votului, Dumitru Lovin a fost reconfirmat în funcția de președinte, primul care l-a felicitat pe deputatul vâlcean fiind chiar președintele ALDE la nivel național, Călin Popescu Tăriceanu.