La Ștefănești e nevoie de un agent agricol


Primăria comunei Ştefăneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de agent agricol I, în cadrul Compartimentului juridic, stare civilă, agricultură si registrul agricol. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
• să aibă cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
• să cunoască limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
• să aibă capacitate deplină de exercițiu;
• o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
• să îndeplinească toate condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
• să nu fi fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
• studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
• vechime în specialitatea studiilor minimum 9 ani;
• abilităţi de comunicare;
• disponibilitate pentru lucru peste program.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 2 august, ora 10.00 – proba scrisă; 7 august, ora 10.00 – proba interviu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Primăriei comunei Ştefăneşti sau la numărul de telefon 0250.830.497, fax 0250.830.415 sau pe adresa de e-mail: primariastefanesti@yahoo.com. Persoana de contact: Filip Veronica; telefon 0726.114.719.