Intervenții SMURD pentru 12 urgențe


La finele săptămânii trecute, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitați în cazul a 12 situații de urgență. Echipajele au intervenit în localităţile: Băbeni, Băile Govora, Budești, Buneşti, Frâncești, Golești, Grădiștea, Mihăești și Râmnicu Vâlcea. Intervențiile acestora au fost solicitate pentru: un accident vascular cerebral; un traumatism cranio-cerebral; o pierdere de cunoștință; un epistaxis; dureri la nivelul capului, abdominale, de membre, la nivelul coloanei şi pentru stări generale de rău.
După acordarea primului ajutor calificat, 11 pacienți au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.