Iniţiativă aprobată pentru senatorul Niţu


Săptămâna trecută, iniţiativa legislativă a senatorului Dan Niţu privind majorarea plafonului maxim al indemnizaţiei lunară aferentă concediului pentru creşterea copilului şi în cazul părinţilor care aleg să stea doi ani acasă a fost adoptată de plenul Senatului. Propunerea de modificare a legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor până la doi ani a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social, precum şi de la toate comisiile de specialitate ale Senatului, iar marţi, 1 septembrie, a fost votată în plen cu majoritate de voturi. „Modificările vizează art. 2 alin.3 din OUG 111/2010 şi se referă la părinţii care aleg concediul de doi ani şi care vor beneficia de o indemnizaţie cu plafon maxim majorat de la 1.200 de lei la 3.400 de lei pentru primele 12 luni”, declară liberalul Niţu.