Îngrijorarea senatorului Bulacu „Anul 2018 va fi un an foarte dificil pentru români”


În cadrul conferinței de presă desfășurată vinerea trecută la sediul PNL Vâlcea, senatorul Romulus Bulacu a venit cu câteva declarații pe marginea recentelor modificări fiscale și a trecerii contribuțiilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Astfel, parlamentarul liberal s-a arătat îngrijorat cu privire la impactul acestor măsuri, fiind de părere că, în acest fel, mediul de business din țara noastră, cât și angajații, vor avea de pierdut. De asemenea, Romulus Bulacu a tras un semnat de alarmă și în ceea ce privește problemele financiare cu care se confruntă deja unitățile administrativ teritoriale din țara noastră când vine vorba despre găsirea fondurilor necesare pentru plătirea salariilor propriilor funcționari.
„Anul 2018 va fi un an foarte dificil pentru români. Uitați-vă unde se ajunge: unitățile administrativ-teritoriale vor avea de suferit. Deja sunt destule consilii locale care solicită bani pentru salarii. La anul, situația va fi și mai complicată. Nu poți să tai din investiții și din dezvoltare. Și vom ajunge aici, este evident, doar pentru a te ține de un program de salarizare plin de promisiuni deșarte. (…) În fiecare săptămână mă duc la tribuna Parlamentului și îi întreb pe cei de la Putere: «Fraților, ce faceți? Încotro vreți să duceți țara?». Adresez întrebări pe chestiuni concrete, dar, de multe ori, primesc răspunsuri date, așa, în derizoriu. Mă văd de multe ori neputincios”, a precizat senatorul Bulacu.
„Angajatorii din mediul privat doresc predictibilitate, fără atâtea modificări ale Codului fiscal. Ce poți să gândești despre un guvern care vorbește de rău împotriva băncilor și multinaționalelor. Unde, tocmai în aceste sisteme salariile sunt destul de bune și acolo sunt generate multe locuri de muncă. Consider că este vorba despre lipsă de responsabilitate din partea celor care guvernează țara”, a concluzionat îngrijorat senatorul Romulus Bulacu.