Incendiu la hala fiului deputatului Dumitru Lovin


Ieri dimineață, în jurul orei 08.00, în cartierul Copăcelu din sudul Râmnicului s-a declanșat alarma. Capul-tractor al unui tir aflat în zona Registrului Auto Român a luat foc, iar incendiul violent s-a extins la mai multe bunuri din apropiere. Printre bunurile afectate s-a aflat o hală, aceasta aparținând fiului deputatului ALDE, Dumitru Lovin.
Pompierii râmniceni au intervenit de urgență la locul producerii nedoritului eveniment, incendiul fiind lichidat după câteva ore. Din primele informații, se pare că fiul deputatului Dumitru Lovin avea asigurare valabilă pentru hala mistuită de flăcări, el urmând, cel mai probabil, să încaseze contravaloarea bunurilor distruse.