Încă un proiect încheiat la Horezu


Administraţia oraşului Horezu a finalizat proiectul privind dotarea Centrului de informare turistică din oraş. „Proiectul acesta a fost realizat în cadrul Programului Operaţional Regional – axa prioritară 5 «Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului». Sunt bucuros că se finalizează şi că va contribui la dezvoltarea oraşului nostru”, a declarat primarul Ilie Fârtat (foto). Încheierea acestui proiect va fi marcată azi, de la ora 11.00, cu o conferinţă de presă.