Înaintea stagiului de pregătire centralizată, tehnicianul de la CS Municipal declară: „Ne așteaptă un sezon dificil și trebuie să fim pregătiți”


Cu mai bine de o lună rămasă până la reluarea competițiilor din liga secundă de fotbal, antrenorul de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea consideră că în Zăvoi se poate face o echipă competitivă, care să atingă orice obiectiv. Asta chiar dacă sezonul viitor se anunță unul extrem de dificil, care ar putea aduce în seria vâlcenilor mai multe echipe cu „greutate”. Într-o declarație oferită pentru site-ul oficial al grupării din Parcul Zăvoi, tehnicianul Alexandru Pelici s-a declarat mulțumit de numărul mare al juniorilor prezenți la primele antrenamente. „Este un nou început pentru fiecare dintre noi, implicit și pentru CSM Râmnicu Vâlcea. Sperăm să facem un lot cât se poate de competitiv. Am dat drumul la treabă, trebuie să muncim mult pentru că se anunță un campionat interesant. Încă nu se știe exact cum va arăta, dar eu cred că va fi unul dificil, având în vedere că vin multe echipe din primul eșalon. Ne dorim un lot echilibrat valoric. Avem la pregătire mulți fotbaliști tineri, lucru care ne interesează din punct de vedere al cerințelor Federației Române de Fotbal. Trebuie să avem în teren, la fiecare meci, doi fotbaliști Under 19 și ei trebuie să fie de valoare. În plus, și pe bancă trebuie să avem variante de înlocuire a lor. În acest moment este o selecție și în cel mai scurt timp posibil urmează să ne decidem asupra celor care vor rămâne în lotul pe care îl vom folosi în sezonul competițional 2015/2016”, a declarat Pelici.

Urmează stagiul de pregătire centralizată și primele meciuri amicale

Totodată, tehnicianul principal al formației sprijinite de Primăria Râmnicului a oferit și câteva informații legate de programul jucătorilor până la începerea viitoarei stagiuni a ligii secunde: „Am avut o perioadă de readaptare la efort, iar după vizita medicală, timp de două săptămâni, vom avea pregătirea centralizată la baza sportivă proprie. Vor apărea în timpul cantonamentului și primele meciuri amicale”.