ÎN ZĂVOI SE STRIGĂ „SĂ VINĂ CRAIOVA SAU DINAMO”


█ După 3-1 cu Speed Academy Pitești █

Un meci între primele două clasate, în etapa 4-a, devine un derby mereu, că așa ne-au învățat unii la teorie. Iar Speed Academy (pe bune, au epuizat ăștia toate numele românești ?!), adică Academia de Viteză din Pitești, a venit în Zăvoi să ne aducă aminte că întotdeauna argeșenii și doljenii au sânge de fotbaliști în ei. Și i-au cam luat la viteză în prima repriză pe ai noștri, evident că pe flancuri, îndeosebi pe partea lui Iana, titular ieri. După o bară rapidă, simțind că vor încasa primul gol în campionat, vâlcenii i-au rugat pe oaspeți „băi, băieți, măcar să fie ceva frumos „. Și cetățeanul Anghel Florin s-a confirmat, marcând elegant direct din corner, poate că Gherghuș ar fi putut să facă mai mult. O-1 în minutul 16, iar în tribune, spectatorii începuseră să mârâie, între două scuipături de semințe și trei înjurături. Mda, jocul SCM-ului nu se lega mai deloc. Noroc cu Rusu, mereu el, care a egalat cu un șut în diagonală din careu, servit de Neagu. Și așa s-au intrat la cabine.

Ei, și după pauză, ai noștri au prins ceva culoare în obrăjori și-au intrat hotărâți să spulbere toate poveștile despre nativitatea celor din patria lui Dobrin. Așa că apărarea a fost mai sigură, Ionescu și Popescu (ador alăturarea asta 😀 au început să „împingă” serios jocul, iar Neagu, bună partidă făcută, a început să are pe stânga, creând spațiile necesare. Și de acolo au venit golurile, 2-1 a făcut Ivan, apoi Rusu a marcat ciudat din cădere, dar s-a pus pe tabelă, normal. S-a terminat 3-1, îndrăznesc să spun doar 3-1! Ptiu, ca să nu le fie dec deochi!, după multe ocazii risipite.

Au jucat la SCM : Gherghuș – Iana, Dandea, Sălcianu, Serafim – Neagu, Popescu, Ionescu – Neicu, Rusu, Ivan. După pauză au intrat : Georgescu, Olaru, Pârvu, Sīrbu, Tudorescu.

Urmează ceva orgolii locale, că vinerea viitoare se joacă Viitorul Dăești – SCM. Dar până atunci, pe 25 septembrie, este tragerea la sorți pentru grupele Cupei României și, după cum se strigă, tot în tribune, „Să vină Dinamo „. Sau Craiova, zic eu, și mai bine. Să vedem și să ne veselim.